Incursiune în paranormal. Există sau nu extratereştri în pădurea Hoia Baciu?

Când vine vorba de pădurea Hoia Baciu, prima întrebare care ne vine în minte, în mod inevitabil, este dacă acest loc este într-adevăr bântuit sau nu. Există extratereştri sau sunt doar scorniri ale imaginaţiei unor cercetători? Şi dacă există, ce fac ei tocmai aici, la Cluj? Cu siguranţă nu au venit să lucreze în IT sau… Cine ştie?

Hoia Baciu / Foto: Maria Man

Conduse de curiozitate, peste 40 de persoane au dat curs invitaţiei Clubului Montan Apuseni de a participa la excursia de o zi, organizată duminică, 23 iulie, în Pădurea Hoia-Baciu. Pentru a afla ce se întâmplă de fapt în pădure, Clubul Montan Apuseni a rugat-o pe Ramona Ardeleanu, Practician Certificat de Vindecare Reconectivă şi Reconectare, Bioenergoterapeut și Consilier de dezvoltare personală, o persoană care a studiat și a trăit întâmplări speciale în această pădure, să fie ghid pentru o zi.

Iată-ne aşadar duminică dimineaţa, echipaţi de drum, la buza pădurii, aşteptând îndrumările Ramonei. Ramona este o pată de culoare în mijlocul turiştilor, atât din cauza ţinutei colorate, cât şi din cauza părului roşcat, o pată de culoare care emană multă energie pozitivă în jur. Susţine că nu întâmplător s-a născut la Cluj, aproape de fenonemele paranormale din pădurea Hoia-Baciu, întrucât de când era mică era altfel. Şimţea lucrurile altfel. Cu toate acestea, abia când s-a mutat singură, şi-a descoperit capacităţile diferite de comunicare şi a început să îşi cultive acest dar. A terminat jurnalismul şi a muncit mai mulţi ani în marketing. Acum se ocupă de vindecare reconectivă şi reconectare. Vine des în Pădurea Hoia Baciu, unde, spune ea, se încarcă cu energie şi unde vede mereu entităţi extraterestre.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Înainte însă de a povesti experienţele prin care a trecut, Ramona i-a lăsat pe turişti să se conecteze cu pădurea şi să aibă propriile simţiri. Înainte de a pătrunde în pădurea în care locuiesc entităţile de energie, turiştii au făcut o scurtă meditaţie, prin care i-au cerut voie pădurii să intre şi să îi descopere tainele. La o primă vedere, nimic nu pare diferit. E o pădure ca oricare alta.

De ce nu toată lumea vede entităţile de energie sau dacă vreţi, OZN-urile, care apar aici? Ramona susţine că tocmai scepticismul oamenilor împiedică aceste forme de energie să îşi facă simţită prezenţa. „Noi avem al treilea ochi închis. Ne sunt închise chakrele energetice”, spune aceasta. După câteva ore de mers în pădure şi o binemeritată pauză, am ajuns în poieniţa din mijlocul pădurii. Poiana Rotundă, cum este aceasta denumită, locul în care sunt cele mai puternice energii. Am încercat să facem o meditaţie la soare, în mijlocul câmpului, dar aceasta nu a fost dusă la bun sfârşit din cauză că participanţii au fost deranjaţi de căldură, astfel că discuţiile au continuat la umbră.

Ramona ne-a povestit experienţele sale. „Prima dată am fost în Hoia Baciu în copilărie, cu o familie care avea trei copii. Tăticul copiilor a dispărut şi a reapărut în poiană după mai bine de două ore. A fost foarte ciudat pentru că noi îl căutasem peste tot. L-am găsit după două ore dormind, dar nu ştia ce s-a întâmplat cu el, cât timp a lipsit, pentru că aici nu ai noţiunea timpului. Sunt mulţi care se pierd aici. Se strică busolele. Unii oameni cred că au stat câteva minute, dar de fapt stau câteva ore într-un anumit loc. Acum depinde de fiecare ce frecvenţă are, ce are în corpul lui, pentru că noi toţi avem o amprentă energetică cu gândurile noastre, iar în momentul în care venim în pădure trezim anumite lucruri în jurul nostru. A fost foarte interesant pentru că domnul care a dispărut şi a apărut şi-a căutat cheile şi nu le-a mai găsit deloc. Până la urmă a legat firele de la maşină şi aşa am plecat de aici. Noi în perioada în care el dispăruse, ne-am uitat pe cer. La un moment dat am văzut un OZN care a apărut şi a dispărut, la fel ca domnul. Chiar glumeam cu ceilalţi copii că OZN-ul l-a luat pe domnul respectiv. Avea o formă discoidală. Avea culoarea norilor: alb cu gri. Acest lucru s-a întâmplat când eram mică, dar şi apoi, de fiecare dată când am venit în pădure, am văzut OZN-uri. De fiecare dată când vin în pădure am o altă experienţă. Diferă foarte mult şi în funcţie de persoana care mă însoţeşte. Şi contează mult şi ora. Seara, după ora 19: 30, sunt cele mai mari şanse să vezi”, povesteşte Ramona.

A intervenit Daniel, un domn din cadrul grupului, pentru a povesti o întâmplare petrecută tot în Poiana Rotundă în urmă cu câţiva ani. „Am venit aici cu calul, cu căruţa, după lemne. Calul era sănătos, tânăr, nu avea nicio problemă. Odată ajuns în poiană, calul a căzut, ca paralizat.  A rupt ruda de la căruţă. Calul a rămas paralizat circa cinci minute, iar apoi s-a ridicat, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cumva, cumva l-am dus acasă şi am venit ziua următoare după căruţă. Nu ştiam atunci de Poiana Rotundă şi de energii. M-am speriat. Calul şi-a revenit. Am fost la veterinar, dar nu avea absolut nimic. Altă dată, am venit în pădure cu prietena mea. Stăteam şi ne uitam spre oraş. Am văzut un stâlp de înaltă tensiune venind spre noi, pe cer. Prietena mea m-a întrebat de ce sunt atât de palid. S-a uitat şi ea în acea direcţie, apoi am fugit amândoi. În timp ce fugeam spre maşină a apărut un tip cu o pufoaică albastră. Era august, dar el era îmbrăcat în pufoaică! A dispărut, apoi l-am văzut în spatele nostru! A fugit şi mai tare şi apoi când ne-am uitat în spate, dispăruse”, povesteşte bărbatul.

Ramona i-a explicat că ceea ce a văzut s-a întâmplat din cauza energiilor foarte mari  care se regăsesc în pădure. Mai mult, pădurea are anumite bule de energie, unde te poţi încărca energetic. „Când se întunecă şi miroase a iarbă parfumată, se deschid anumite portaluri de lumină. Se schimbă totul în pădure într-un astfel de moment. Acum e frig, acum e cald. Pădurea te atrage ca un magnet.Sunt straturi diferite de energie. Trebuie să îţi laşi mintea la intrare, să nu intri în pădure cu prejudecăţi, efectiv să te laşi să simţi. Trebuie să intri în pădure cu multă iubire”, spune Ramona.

Ramona a povestit de asemnea că la un moment dat când a mers cu o prietenă în pădure, a simţit cum o mulţime de entităţi le priveau. Ea doar le simţea, dar prietena ei, Elena le vedea. Era entităţi luminoase de diferite forme care se uitau la ele. Mergând împreună au reuşit să surprindă în cadrul fotografiilor mai multe entităţi verzi şi mov, pe care Elena le vedea efectiv şi în momentul în care le fotografia. „Parcă se jucau în aparat”, explică Ramona.

 

De ce au venit aceste entităţi aici şi care e rolul lor? Ramona susţine că acestea ne apară şi că rolul lor este de a ne proteja. Se arată doar celor care cred şi ştiu să acceseze energia din pădure. Iar totul se întâmplă cu puterea minţii şi cu multă credinţă.

„Noi nu avem al treilea ochi deschis în totalitate, motiv pentru care avem nevoie de reconectare ş vindecare pentru a ne putea conecta la sursă, să activăm în ADN-ul nostru capacităţile, esenţa cristică şi să ne lăsăm să fim, să ne dezvoltăm capacităţile paranormale, să ne purificăm glanda pineală, să putem să asimilăm energia purificatoare din natură”, explică aceasta.

Excursia s-a încheiat după şase ore de hoinărit prin pădure şi poveşti, pentru unii SF. La final am întrebat-o pe Ramona dacă am avut însoţitori pe parcursul excursiei, iar răspunsul a fost unul pozitiv. Acesta susţine de asemenea că extratereştrii vin pe Pâmânt pentru a proteja planeta, fiind singura care oferă toate resursele necesare vieţii.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

[stextbox id=’custom’]„Pădurea Hoia-Baciu este deja o legendă vie și tinde să devină un Triunghi Românesc al Bermudelor”, spune prof. univ. dr. Adrian Pătruț, preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie, în cartea sa „Fenomenele de la Pădurea Hoia –Baciu”. Acesta spune că pădurea este una dintre cele mai active zone din lume în care se produc fenomene paranormale.

Cel care a sesizat  prima dată petrecerea unor fenomene stranii în zonă a fost biologul Alexandru Sift care, la începutul anilor ’50, a surprins mai multe forme ciudate pe care le-a şi fotografiat. Forme ciudate, aero şi bioforme, obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri), unele vizibile cu ochiul liber, altele surprinse cu aparate foto sau video – toate acestea au constituit o serioasă bază de studiu în ultimele decenii pentru cercetători.

Hoia Baciu  este vestită în lume pentru frecvența cu care apar aici diverse fenomene paranormale. În 1968, un clujean a fotografiat în Poiana Rotundă un OZN, fotografiile fiind printre puținele de acest gen autentice, după părerea specialiștilor. Din anii ’60, profesorul de biologie Alexandru Sift studiază fenomenele luminoase, magnetice și radiologice care au loc aici. Acesta a adunat o arhivă bogată de fotografii ale fenomenelor, care s-a pierdut misterios la câteva zile după decesul regretatului profesor în 1993, furate de niște indivizi necunoscuți și duse la maculatură. Cele câteva fotografii rămase au fost publicate în 1995 în cartea lui Adrian Pătruț, profesor de chimie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și prieten al lui Sift. Pătruț a continuat cercetările lui Sift .

[/stextbox]

Pădurea Hoia-Baciu este inclusă în topul celor mai bântuite păduri din lume, alături de pădurea Wychwood (Anglia), Insula Păpuşilor (Mexic), Pădurea Neagră (Germania) şi Pădurea Aokigahara (Japonia).

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. anton says:

    PADURE DISTRUSA: In atentia iubitorilor de natura si pt cei care

    promoveaza diveristatea in special Padurea Baciu vor pierde

    nencrederea in ROMANIA cei care ne vizitieaza tara si ne vor arata cu

    degetul ca nu sintem capabili sa pretuim natura plus de asta vor

    pierde bani si unele site-uri si agentii se vor reprofila in alte domeni

    pt a nu pierde diferite avantaje.

Postaţi un comentariu