Vlad, un voievod al sportului

Despre halterofili se spune, pe drept cuvânt, că sunt urmașii lui Hercule pe pământ. Lumea îi privește admirativ. Ridică deasupra capului tone de greutăți în fiecare zi. Strâng din dinți atunci când încheieturile le cedează. Lasă bara jos, inspiră, respiră, se apleacă asupra ei și cu mișcări precise o ridică din nou deasupra capului. Sunt genul de „uriași blânzi”. Fiecare kilogram ridicat în plus se transformă în medalii, dar și mai important este că greutățile se transformă în victorii. Unul dintre cei mai tineri antrenori de haltere din Cluj este Vlad Voivod. A performat în haltere, dar a fost și un rugby-st valoros.

Dacă sport nu e, atunci ce?
Eroul acestui articol a uitat câte tone a ridicat deasupra capului de-a lungul vieții. Azi nu mai practică sportul de performanță. A trecut de partea cealaltă a baricadei și pregătește viitorii performeri ai Clujului, într-o disciplină în care au excelat predecesori precum Tașnadi Ștefan, primul halterofil român care a câștigat medalii europene, mondiale și olimpice la categoriile mari de greutate, Ionuț Felecan, Tanca Attila, Vasile Vischi, Sorin Somlea, Szabo Istvan, Antonio Buci, sau Răzvan Martin.

Vlad Voivod a fost halterofil de performanță vreme de 15 ani. A renunțat la acest sport din cauza unei accidentări, dar nu a putut sta departe de sport. „Dacă sport nu facem, atunci ce ne facem?”, pare să fie motto-ul lui Vlad. Accidentarea care l-a scos din circuitul performanței, în haltere, nu l-a dărâmat. S-a apucat de rugby. Câțiva ani s-a antrenat alături de Universitatea Cluj, dar nu a primit șansa debutului în Superliga Națională. În 2015 a făcut un pas în spate și a trecut la CS Mănăștur, echipă care tocmai promovase în Divizia Națională de Seniori.

Într-o echipă înțesată de jucători francezi, care au ales la un moment dat să saboteze clubul celui mai mare cartier al municipiului, Vlad Voievod a continuat să creadă în șansa lui și a celor de la CS Mănăștur. Pentru atitudinea lui pozitivă și pentru că era de departe un model pentru mai tinerii lui colegi, Vlad a fost ales căpitanul echipei. Un an mai târziu Universitatea Cluj își cerea jucătorul înapoi.

„Mă antrenam de ceva vreme cu Universitatea, dar nu apucasem să debutez. Atunci am luat decizia de a trece la Mănăștur și mă bucur că mi s-a dat atunci votul de încredere să evoluez pentru această echipă. Am jucat constant, am avut evoluții bune și până la urmă m-am întors la <<U>>”, rememorează Vlad. Nu a primit mai multe șanse nici în cea de a doua perioadă la gruparea universitară de rugby, așa că Vlad a decis să se axeze exclusiv pe activitatea de antrenor în cadrul secției de haltere a CS Universitatea Cluj.

Le-a făcut pe amândouă în paralel
Secția de haltere s-a reînființat în cadrul Clubului Sportiv Universitatea (CSU) Cluj în anul 2013, iar de pregătirea sportivilor se ocupa antrenorul Ciprian Teodorescu. La scurt timp, în staff-ul tehnic a fost cooptat și Vlad Voivod. Așa se face că sportivul a îmbrăcat tricoul Universității Cluj atât din postura de jucător la echipa de rugby a clubului, cât și din cea de antrenor la secția de haltere a CSU.

„Nu am avut niciun fel de probleme să le fac pe amândouă. La haltere nu am putut să renunț sufletește. Am activat ca și halterofil timp de 15 ani și dintotdeauna mi-am dorit să antrenez. Când s-a ivit oportunitatea am profitat de ea și sper să avem cât mai multe rezultate bune cu secția. În ceea ce privește rugby-ul, a fost o alegere tot cu sufletul. În urmă cu cinci, șase ani, deja mă pregăteam cu echipa clubului. Majoritatea băieților eram prieteni și în afara terenului. Unii dintre ei chiar veneau la sala de haltere și ne antrenam împreună”, povestește Vlad Voivod.

Așa tată, așa fiu
Vlad Voivod este fiul lui Vladimir Voivod, antrenor în cadrul secției de haltere a Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca. Așa se face că alegerea lui Vlad de a se dedica meseriei de antrenor de haltere a fost una firească. De altfel cei doi, tată și fiu, chiar au lucrat împreună, ca antrenor și sportiv, doar că drumurile lor s-au separat, în acest moment fiind practic adversari.

„Adversari da, rivali niciodată. Tata e tata, el mi-a insuflat dragostea pentru sport, el m-a adus prima oară la sala de antrenament. Acum, faptul că antrenăm la cluburi diferite nu a alterat nicidecum relația pe care am avut-o dintotdeauna. Fiecare ne facem meseria și ne dorim ca sportivii noștri să fie cei mai buni. Deocamdată el e în avantaj. Experiența face diferența, ce să zic”, spune amuzat Vlad Voivod.

Fostul halterofil și rugby-st nu mai urcă pe podiumul întrecerilor de ridicare a greutăților, dar nu ratează nicio ocazie să se antreneze cu rugby-știi de la Universitatea, foștii săi coechipieri. Îl poți întâlni când te aștepți mai puțin pe aleile din Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu”. Fie că aleargă, fie că se antrenează cu rugby-știi e acolo.

„Nu poți să renunți de tot la sport, indiferent că ai fost sportiv de performanță, sau doar amator. Eu nu pot. Când nu încurc pe nimeni și dacă mă primesc antrenorii echipei de rugby, îmi face o deosebită plăcere să mă mișc alături de băieți”, încheie Vlad Voivod.