Victorie dramatică și un salt de patru locuri pentru ”U”

Foto: Dan Bodea

Etapa a XVI-a a Ligii Naționale de handbal feminin a programat meciul dintre Universitatea Cluj și Corona Brașov, extrem de important pentru echipa clujeană dată fiind poziția din clasament a universitarelor. Conștiente că doar o atitudine pozitivă și o risipă generoasă de efort le poate aduce victoria și, implicit, un salt considerabil în clasament, clujencele au început perfect meciul și s-au distanțat destul de repede pe tabela de marcaj, scor 5-1.

Spre deosebire de alte partide, înfruntarea cu ocupanta locului 8, a fost controlată inteligent de clujence, care au cedat însă pe finalul primei părți și oaspetele au reușit să intre la cabine la scorul de 16-16. Scenariul s-a repetat și în cea de a doua repriză. Clujencele au reușit să marcheze constant și, în doar două minute, au reușit să se desprindă la 5 goluri, scor 21-16. Apoi meciul s-a echilibrat și Corona a reușit să se apropie pe tabelă, ba chiar să egaleze la 31, cu două minute și jumătate înaintea ultimei sirene.

Abigail Vălean s-a descătușat după golul victoriei din partida cu Corona Brașov / Foto: Dan Bodea

Finalul a fost incandescent, ambele echipe încercând să de-a lovitura. Au făcut-o universitarele la ultima fază de atac, când mai erau doar 10 secunde din meci. Abigail Vălean și-a asumat aruncarea și a înscris golul de trei puncte. În urma acestui succes Universitatea Cluj a predat ultimul loc al clasamentului echipei CSM Slatina, acestea din urmă au însă un meci mai puțin disputat. Temporar handbalistele de la ”U” au urcat până pe locul 10 și mai pot fi depășite doar de rapid București, dacă echipa din capitală va reuși să se impună la Zalău.

Distribuie:

Postaţi un comentariu