Victorie clară în Top 6

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj a câștigat la o diferență de 18 puncte disputa cu CSU Brașov, scor 90-72, în prima etapă din Top 6, faza a doua a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Întâlnirea dintr cele două echipe, printre cele mai bune din competiția internă, a fost una fără istoric. Doar în primul sfert cele două formații s-au aflat la egalitate (23-23), după care fetele lui Dragan Petricevic au făcut cam tot ce au vrut pe teren.

Al doilea parțial de joc s-a terminat cu 25-19, în favoarea Universității, care și-a mărit avansul imediat după revenirea pe parchet, după pauza mare. 20-12 și un 22-18 au fost scorurile ultimelor două sferturi cu care Universitatea și-a apropiat primul succes din Top 6. Adrianne Ross a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor. Americanca a reușit nu mai puțin de 30 de puncte, cinci recuperări .i alte cinci pase decisive, în victoria cu CSU Brașov.


Publicitate

Postaţi un comentariu