Vestea pe care o aștepta Dan Petrescu. De dragul lui Liverpool, UEFA ia în calcul înghețarea campionatelor!

Foto: Dan Bodea

UEFA face un pas în spate și, prin vocea președintelui Aleksander Ceferin, anunță că ideea înghețării campionatelor naționale poate prinde contur în perioada următoare dacă situația pandemiei de coronavirus se va ameliora. Astfel, Dan Petrescu și oficialii din Gruia pot pune șampania la rece. Tehnicianul CFR-ului și, cu excepția căpitanului Mario Camora, jucătorii lui nu au ascuns nicio clipă faptul că se consideră îndreptățiți să fie declarați campioni la masa verde. Ceferin a mai spus și că planul UEFA este de a stabili câștigătoarele competițiilor interne în baza unor criterii foarte bine stabilite care, conform declarațiilor acestuia, vizează campionatele importante ale Europei, categorie în care nu intră, de exemplu Belgia sau România.

Ceferin: „Nu-mi pot imagina un scenariu în care Liverpool nu va fi campioană!”
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a fost, totuși, destul de vag în privința modului în care forul pe care îl conduce va agrea înghețarea ligilor interne de pe Bătrânul continent. Mai mult, declarația lui, în care o elogiază pe FC Liverpool, dă de înțeles că marile cluburi ale Europei ar putea beneficia de anumite concesii din partea UEFA.

„Nu pot să văd cum ar putea rămâne Liverpool fără titlul de campioană. Dacă Premier League se va relua, Liverpool va câștiga aproape sigur titlul. Teoretic nu e gata încă, dar practic Liverpool e ca și campioană.
Dacă, totuși, nu se va relua sezonul, va trebui să găsim o modalitate prin care să declarăm rezultatele finale, să decidem o campioana. Și din nou, nu-mi pot imagina un scenariu în care Liverpool nu ar fi campioană”, a spus Ceferin pentru publicația slovenă Ekipa, citată de cotidianul spaniol Marca.

CFR, tot în primul tur preliminar
Dacă Federația Română de Fotbal va decide să acorde CFR-ului titlul de campioană, la masa verde, doar în cazul în care va primi acordul UEFA, și doar în cazul în care meciurile rămase de disputat în Liga 1 nu vor putea fi organizate în viitoarele două, trei luni, din cauza pandemiei de coronavirus, echipa lui Dan Petrescu se va bucura doar de trofeul pe care FRF îl va trimite în Gruia.

Pe plan european echipa lui Dan Petrescu va porni tot din primul tur preliminar al viitoarei ediții a Ligii Campionilor, doar că, va fi totuși cap de serie la tragerea la sorți datorită rezultatelor înregistrate în sezonul 2019/2020 al competițiilor continentale intercluburi. Concret, CFR a făcut un salt impresionant în clasamentul coeficienților UEFA, top în care a urcat 175 de poziții, de pe locul 288 până pe poziția 113, una care i-a îmbunătățit considerabil coeficientul.

Echipele belgiene sunt vizate în continuare de suspendare
Chiar dacă șeful UEFA a lăsat o portiță deschisă ideii de înghețare a campionatelor din Europa, federația din Belgia nu a scăpat de amenințarea excluderii echipelor sale din competițiile continentale intercluburi, după ce a decis să declare încheiată întrecerea internă și să acorde titlul de campioană celor de la Club Brugge.

„Solidaritatea nu înseamnă să iei o decizie fără să te consulți cu alții. Nu putem cere ajutor și apoi să decidem cum ne convine. Trebuie să menționez că Belgia și alte federații care gândesc la fel (să decerneze titlurile de campioane echipelor de pe primele poziții ale clasamentelor, la momentul suspendării activităților sportive, fără acceptul UEFA – n.a.), riscă să nu ia parte la cupele europene, sezonul viitor.

Meciuri cu porțile închise sau cu spectatori, asta nu este același lucru, dar este întotdeauna mai bine cu porțile închise și în fața televizorului decât nimic. Este ceea ce vor oamenii, asta le-ar aduce în această perioadă complicată o energie pozitivă”, a declarat Ceferin pentru postul german public de televiziune ZDF.

Distribuie:

Postaţi un comentariu