VAR-ul a dat, VAR-ul a luat! CFR ratează calificarea în 8-imile EL după o decizie controversată

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Campioana Ligii 1, CFR Cluj, și-a încheiat aventura europeană după 0-0 în returul cu FC Sevilla din 16-imile Europa League. Dan Petrescu și echipa lui au făcut încă o demonstrație de forță. Dispuși perfect în teren feroviarii au anihilat entuziasmul și tehnicitatea andaluzilor.

Mai mult, vișiniii au reușit să înscrie un gol în minutul 87, însă reușita a fost anulată după ce arbitrul a fost atenționat de echipa VAR că Traore a atins mingea cu mâna. Mai mulți specialiști, între care și fostul mare arbitru Ion Crăciunescu, au contestat decizia, considerând că fotbalistul CFR-ului nu a intenționat să joace balonul cu mână, atingerea fiind una involuntară.

Până la faza golului meciul a curs conform așteptărilor. Sevilla s-a aruncat în atac și a fost aproape de gol la o deviere nefericită a lui Vinicius, după o lovitură de colț. Arlauskis a ieșit prost, Vinicius s-a înălțat și a șters balonul cu capul, dar mingea a trecut pe lângă stâlpul din dreapta.

De Jong a șutat pe mijlocul porții (min. 9), iar șutul lui Reguilon a trecut milimetric peste transversala lui Arlauskis (min. 12). CFR-iștii au așteptat răbdători să treacă iureșul de început al andaluzilor, după care au împins jocul spre mijlocul terenului. Camora a găsit un culoar de șut și la pus la încercare pe Bono (min. 17).

Sevilla a continuat să domine fără să-și creeze însă, ocazii cu adevărat importante de gol până în minutul 26 când De Jong s-a distrat cu defensiva CFR-ului, a pasat la marginea careului pentru Ocampos, dar șutul acestui l-a lovit în călâi pe Fernando și s-a scurs agonizant, milimetric, pe lângă poarta lui Arlauskis.

În minutul 33 asediul la poarta feroviarilor putea să se concretizeze, dar jucăorii Sevillei au ratat de două ori în aceeași fază. Kounde a preluat în interiorul careului, a avut timp să-și ridice balonul, după care a șutat violent la colțul scurt. Arlauskis a fost la post și a boxat execuția francezului. A urmat o lovitură de colț, din care Diego Carlos putea marca. Fundașii CFR-ului au ieșit cu bine din carambol și au îndepărtat pericolul.

Finalul primei reprize le-a aparținut vișiniilor. În minutul 41 Deac a fost aproape de un eurogol, dar șutul centrare a fost deviat în corner de defensiva gazdelor. În minutul 45, Păun a șutat în zid din lovitură liberă, mingea a sărit la Bordeianu, care mai apoi i-a pasat lui Djokovic, iar lobul acestuia a fost respins de portarul advers de sub bara transversală.

Câteva zeci de secunde mai târziu același Păun a șutat la colțul scurt, dar Bono s-a întins și a respins în afara terenului. Și Boli a ratat incredibil. Scăpat din marcaj francezul a reluat cu capul, din opt metri, însă mingea a trecut pe lângă poarta Sevillei. Bono era bătut, dar balonul nu a prins cadrul porții.

Repriza a doua a început tot în nota de dominare a gazdelor, dar CFR putea să dea lovitura în minutul 61. Omrani a șutat primul, din afara careului, dar Bono a prins fără probleme. După numai câteva momente, Păun a primit în aceeași zonă și a șutat cu pământul. Bono a scăpat mingea, dar Omrani nu a ajuns la timp pentru a o trimite în poartă.

Presiunea spaniolilor s-a accentuat odată cu trecerea timpului, dar feroviarii au rezistat eroic. Luuk de Jong a trecut și el pe lângă deschiderea scorului (min. 71), iar Deac a vrut să puncteze printr-o execuție în forță, dar a ratat complet șutul (min. 83). În minutul 87 Păun a înscris unicul gol al întâlnirii, cu un șut din afara careului și o gafă impardonabilă a lui Bono.

Centralul partidei a fost solicitat de echipa VAR să urmărească mai multe reluări, iar după consultarea sistemului video a decis anularea reușitei, după ce reluările au arătat că Traore a atins mingea cu mâna, înainte ca aceasta să ajungă la Păun.

„Mingea îl lovește în mână, nu mâna lovește mingea. Traore mișcă puțin mâna, dar o mișcă în mod firesc. Nici nu avea timp să lovească mingea. VAR-ul nu poate să intervină asupra unei decizii dată de arbitru, doar dacă este o situație clară. Această este o situație discutabilă. El duce mâna într-o mișcare normală. VAR-ul nu avea de ce să intervină în această situație”, a explicat la Digi Sport fostul arbitru internațional, Ion Crăciunescu.

S-a terminat 0-0 și, grație golului marcat în manșa tur, încheiată de asemenea la egalitate, scor 1-1, FC Sevilla s-a calificat în 8-imile Ligii Europa. În ciuda performanței, fotbaliștii andaluzi au fost huiduiți de proprii suporteri la finalul întâlnirii.

„Am dat gol valabil, am aici regulamentul de la UEFA, de la România! Este gol anulat pe nedrept şi calificarea Sevillei pe nedrept! Eu nu am mai văzut aşa ceva! Nu se opreşte meciul pentru o asemenea fază. Meritam victoria. Băieții ratează prima, cine ne dă nouă această victorie înapoi, Sevilla ajunge aici în fiecare an, noi când mai suntem aici…Un club ca Sevilla nu are nevoie de acest cadou”, a răbufnit Dan Petrescu la conferința de presă.

CFR și-a încheiat aventura europeană din acest sezon, dar a făcut-o cu capul sus, reușind să anihileze jocul echipei care are cele mai multe trofee Europa League în palmares.

Distribuie:

Postaţi un comentariu