Universitatea Cluj a câștigat amicalul cu vicecampioana Potaissa Turda

Foto: Dan Bodea

Echipele masculine de handbal Potaissa Turda și Universitatea Cluj au disputat un joc școală, în sala „Gheorghe Barițiu”. Victoria a revenit universitarilor cu scorul de 33-27.

Vicecampioana țării, Potaissa, a folosit echipa a doua în meciul de pregătire, iar acest lucru a fost speculat de Universitatea care a condus pe toată durata partidei în ciuda faptului că gazdele au testat și nivelul de pregătire al câtorva jucători de la prima echipă.

La ”U” Cluj nu au jucat Răzvan Apostu și Călin Hossu accidentați, cei doi urmând să lipsească și din prima partidă pe care clujenii o vor disputa în Liga Națională cu CSU Suceava. Entru Universitatea au evoluat și Ramba, Iancu, Laslo sau Fodorean, achizițiile verii.

Pentru Potaissa Turda urmează dueluri cu CSU Suceava, ambele în sala „Gheorghe Barițiu”. Pentru a avea acces la partidele cu CSU Suceava, trebuie îndeplinite una dintre următoarele condiții: dovada vaccinării, test RT-PCR negativ (cu maxim 48 de ore înainte) sau test antigen (cu maxim 24 de ore înainte). Masca este obligatorie în sală.

Distribuie:

Postaţi un comentariu