Unirea Dej, performera Clujului în Liga 3. Someșul a renăscut sub comanda lui „Mesi”

Foto: Dan Bodea

Unirea Dej a învins, sâmbătă, în deplasare, formația Avântul Reghin, scor 2-1, în ultima etapă a turului eșalonului terț și, chiar și cu un meci mai puțin disputat a preluat șefia în clasamentul seriei a 9-a. Uniriștii au un avans de două puncte (21) față de CSO Cugir (19), gruparea din Alba având la rândul ei un meci mai puțin disputat.

La Reghin, echipa antrenată de Dragoș Militaru și-a încununat evoluțiile bune din această toamnă câștigând la limită duelul cu Avântul din localitate. Gazdele au deschis scorul prin Adrian Muraru după 20 de minute de joc, însă, tot mureșenii i-au ajutat pe clujeni să-și facă meciul ușor. Cătălin Bugnar și-a învins propriul portar în minutul 36, iar Andrei Pop a marcat golul victoriei în finalul primei reprize, stabilind și scorul final al întâlnirii.

Și în repriza a doua dejenii au continua să-și creeze oportunități de gol, dar le-a lipsit inspirația în fața porții adverse și au trebuit să se mulțumească cu un succes la limită, suficient, însă, pentru a urca în fotoliul de lider. La începutul săptămânii viitoarea Unirea va disputa restanța cu lanterna roșie Soda Ocna Mureș, iar vineri, 13 noiembrie, ultimul meci al anului, acasă, cu Sănătatea Cluj.

Someșul a urcat pe 4
Și cealaltă echipă din Dej, Someșul, a obținut o victorie importantă, scor 4-2, pe teren propriu, cu CSC Sânmartin, și sunt aproape să-și asigure o pauză competițională liniștită, deasupra locurilor 8-10 care vor duce la finalul sezonului la barajul pentru supraviețuire (8), sau direct în județeană (9 și 10).

Numirea în funcția de antrenor a lui Meszaros Alpar a fost una inspirată și Someșul a contabilizat trei victorii în ultimele patru partide. Dobrea şi Brumă au înscris pentru 1-0 și 2-1, de fiecare dată bihorenii reușind să revină pe tabelă. Victoria s-a contura pe finalul întâlnirii. Colța a marca pentru 3-2 (min. 71), iar Sergiu Costin a dat lovitura decisivă în minutul 80. În ultimul meci al anului, prima etapă din retur, Smeșul va evolua în deplasare la lanterna seriei a 10-a, Luceafărul Oradea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu