”U” Cluj, o victorie și un eșec în primul turneu din noul sezon de volei feminin

Sursa foto: doarvolei.ro

Echipa feminină de volei a CS Universitatea Cluj a participat la sfârșitul săptămânii trecute la primul turneu din calendarul competițional al sezonului 2020/2021 al Diviziei A1 (primul eșalon valoric).

Fetele pregătite de Luminița Trombițaș au început turneul cu o înfrângere categorică, 0-3, în fața gazdelor de la CSM Târgoviște, un meci în care universitarele aproape că nu au contat în condițiile în care cele mai bune jucătoare ale gazdelor, Gergana Dimitrova și Heydi Casanova au realizat 17 puncte, respectiv 14, în vreme ce dintre clujence s-a remarcat Adina Stanciu, cu 7 puncte.

Însă, în ziua a doua, universitarele au reușit să obțină prima victorie din noul campionat, scor 3-2 cu CSO Voluntari. Și acest succes s-a conturat greu. ”U” a avut 2-0, dar a cedat următoarele două seturi și meciul a intrat în decisiv, pe care clujencele au reușit să și-l adjudece, nu fără emoții, cu 15-12.

Cele mai bune marcatoare ale echipei Luminiței Trombițaș au fost Simona Străchinescu, cu 18 puncte, ea fiind urmată de Gabriela Dancu, cu 16 puncte, în vreme ce de la adversare s-au remarcat Loredana Filipaș (21 de puncte) și Aleksandra Cveticanin (19 puncte).

Distribuie:

Postaţi un comentariu