”U” Cluj l-a împrumutat pe portarul de rezervă de la FC Argeș. Miercuri va disputa al treilea amical al verii

Oficialii Universității Cluj și cei de la FC Argeș au ajuns la un acord privind împrumutul portarului George Micle pentru un sezon. În vârstă de 19 ani, Micle a fost a doua opțiune pentru piteșteni în campionatul trecut.

George Micle s-a născut la Satu Mare și a debutat la nivel de seniori în 2019, la Sportul Snagov, formație pentru care a evoluat în 13 partide. Tot în același sezon, el a făcut parte din lotul cu care FC Argeș a promovat în Liga 1.

”A fost decizia antrenorului Erik Lincar de a-l aduce, în ideea este eligibil pentru regula U21, iar antrenorul nostru preferă să joace cu un portar care se încadrează în acest criteriu, considerând că este mai puțin expus”, a declarat directorul general al alb-negrilor, Ovidiu Blag, pentru Media Prezent.

În altă ordine de idei, Universitatea Cluj dispută, miercuri, de la ora 11:00, al treilea meci test al verii, în compania celor de la CS Comunal Șelimbăr, proaspăt promovată în Liga 2. Meciul se va disputa la Sântimbru (județul Alba).

Distribuie:

Postaţi un comentariu