”U” Cluj a pierdut și ultimul meci din Liga Națională. Coșmarul s-a terminat

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal Universitatea Cluj și-a încheiat parcursul în actualul campionat al Ligii Naționale cu un eșec la limită, scor 25-26, cu SCM Craiova.

Meciul de rămas bun a avut două reprize distincte. În prima clujencele au controlat ostilitățile. Vizuete a înscris de la 7 metri și evoluția echipei părea să ducă spre un succes care să mai schimbe impresia din acest sezon complicat. ”U” a condus pe tabelă până în finalul primei părți care s-a terminat, în cele din urmă, la egalitate, scor 12-12.

A doua jumătate a întâlnirii a fost la discreția oltencelor. SCM a început tare repriza secundă, au înscris de trei ori la rând și au lămurit soarta partidei după doar trei minute de la reluare. Clujencele au încercat să reintre în meci, dar câteva greșeli în defensivă au făcut ca ecartul să crească în favoarea oltencelor.

Ultimele 10 minute au fost din nou echilibrate, cu Universitatea în revenire, alergând după egalare. Deși s-au apropiat la un gol de oponentele lor, fetele lui Sebastian Micula nu au mai avut forța să scoată rezultatul pe care și-l doreau.

”U” Cluj încheie campionatul pe penultima poziție, retrogradabilă, și va juca din sezonul viitor în eșalonul secund al țării. Portărița Țăgean (1 gol), Ilie (7) Nicolae (4), Chintoan (3), Vizuete, Șelever, Cordoș, Lupașcu (câte 2), Dumitrașcu și Lazăr (câte 1 gol), au fost marcatoarele Universității.

Distribuie:

Postaţi un comentariu