”U” Cluj a câștigat la Constanța și va juca pentru locurile 5-6 în SuperLiga de rugby

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Clasați pe ultimul loc (8) la sfârșitul sezonului regulat al SuperLigii Naționale de rugby a României, sportivii de la Universitatea Cluj au obținut o victorie categorică în semifinala fazei play-out, scor 40-22, în meciul disputat în deplasare cu Tomitanii Constanța, locul 5 la finalul sezonului regulat.

Gazdele au început perfect înfruntarea și s-au distanțat repede pe tabela de scor (14-30, dar trupa pregătită de Horia Hâmpea și Cristian Săuan au reintrat în meci încă de la finalul primei reprize, încheiată în avantaj minim pentru gazde (17-16). Tot dobrogenii au înscris primii și în repriza a doua și au dus scorul la 22-16.

Clujenii nu au renunțat nicio clipă la luptă și au crezut până la capăt în șansa de a juca finala mare a fazei play-out. Au urmat nu mai puțin de 24 de puncte consecutive înscrise de Universitatea care a obținut astfel, una dintre cele mai frumoase victorii din acest sezon. ”U” Cluj a punctat prin patru eseuri, tot atâtea transformări, trei lovituri de pedeapsă și un drop-gol și vor juca pentru locurile 5-6 împotriva formației Dinamo. Bucureștenii s-au impus și ei în deplasare, la Gloria Buzău, cu scorul de 16-11.

Postaţi un comentariu