U-BT va evolua fără antrenorii Mihai Silvășan și Branko Cuic pe bancă în următoarele partide. Au fost sancționați de FRB

Mihai Silvasan_U-BT
Foto: Dan Bodea

Antrenorii Mihai Silvășan și Branko Cuic au fost sancționați de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Baschet, pentru atitudinea anti-sportivă pe care au avut-o la meciul cu SCMU Craiova, din urmă cu mai bine de două săptămâni. La partida amintită, Mihai Silvășan a primit două faulturi tehnice, iar Branko Cuic a a ieșit în evidență prin declarațiile acide, de după meci, la adresa organizării meciurilor din Bănie.

Întrunită, marți, Comisia de Disciplină a anunțat sancțiunile celor doi tehnicieni ai liderului Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM), U-BT. Astfel, Mihai Silvășan a primit o suspendare de trei etape și o penalitate sportivă în valoare de 500 Euro.

Branco Cuic a scăpat ceva mai ieftin. Acesta va fi suspendat doar două etape și va fi obligat să achite o penalitate sportivă de 300 de euro. De asemenea, clubul U-BT Cluj-Napoca a fost sancționat cu Avertisment, în sensul în care i se va atrage atenția asupra obligației de a lua măsurile necesare și a se asigura că reprezentanții săi (jucători, oficiali, suporteri etc) au o conduită decentă și că vor respecta regulile de fair-play prevăzute de regulamentele aplicabile, astfel încât să nu mai apară în viitor incidente similare celui creat la data de 19.04.2021, conform art. 5.1. și 8.4. din Regulamentul de Disciplină.

U-BT va disputa următoarele două jocuri, joi, respectiv vineri, în compania formațiilor CSM Oradea și SCM Timișoara. Înaintea acestor partide echipa clujeană are 46 de puncte, trei peste a doua clasată CSO Voluntari și cinci în plus față de CSM Oradea, echipa care încheie podiumul.

Distribuie:

Postaţi un comentariu