U-BT și-a luat fundaș campion. Canadianul Justin Edwards este noul jucător al alb-negrilor

Justin Edwards, un fundaș canadian de 1.91 m, care a evoluat în două dintre cele mai puternice campionate ale Europei, Italia și Franța, este noul component al echipei U-BT Cluj-Napoca. Cele două părți s-au înțeles asupra unui angajament pe un an de zile cu opțiune de prelungire pentru încă unul.

Justin Edwards s-a născut în Scarborough, Ontario și și-a început cariera de jucător profesionist în 2016 cînd a semnat cu Alba Fehérvár din Ungaria. Alături de această formație, canadianul a bifat prezențe în FIBA EuropeCup Challenge și a câștigat Cupa și campionatul Ungariei. În 47 de partide, nord-americanul a înregistrat medii de 14.9 puncte, 4.2 recuperări și 3.2 pase decisive.

În vara anului 2017 a încercat să obțină un contract în NBA participând la celebra ligă de vară a campionatului nord-american. Nu a reușit să impresioneze și s-a întors în Euopa, la Orlandia Basket, în Italia. A urmat o aventură în campionatul Coreei de Sud, după care a revenit pe Bătrânul Continent și a jucat în Franța, la Nanterre 92 și în Israel, la Ironi Nahariya. Ultima dată, Edwards a jucat în Ungaria, la Egis Körmend.

„Am ales U-BT pentru că este un club foarte bine organizat. Echipa are ca obiectiv câștigarea Ligii Naționale, iar eu îmi doresc să fiu campion. În plus, șansa de a participa în Basketball Champions League este un obiectiv foarte important pentru mine și voi da totul pentru ca echipa să ajungă cât mai departe în această competiție”, a declarat Edwards pentru site-ul oficial al clubului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu