U-BT a trecut pe locul 1 în LNBM

Foto: Dan Bodea

Stări de spirit opuse în înfruntarea dintre U-BT, echipă aflată într-o perioadă foarte bună, și SCM Timișoara, bănățenii recent eliminați din sferturile Cupei României. În condițiile date alb-negrii au etalat un baschet de calitate, scorul final (95-86), fiind puțin mincinos. Alb-negrii au zburdat realmente pe teren, abia în ultima secvență oaspeții reușind să reducă din diferența care la un moment dat era de peste 20 de puncte în favoarea clujenilor.

Victoria în fața formației SCM Timișoara este a cincea consecutivă, în toate competițiile, pentru trupa lui Mihai Silvășan care, a trecut pe primul loc în clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM), cu 38 de puncte, unul peste rivala CSU Sibiu care are însă, un meci mai puțin disputat.

„Sunt foarte mulțumit de mare parte a meciului, sunt puțin nemulțumit de relaxarea de pe final, când am băgat pe toată lumea și nu am mai avut concentrarea de care aveam nevoie, însă per total am avut momente foarte bune de joc, mai ales în sfertul al treilea, când ne-am dus la 20 și ceva de puncte diferență. Am jucat un baschet bun și până la urmă asta ne-a asigurat victoria”, a declarat Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial al clubului.

Reamintim că la începutul săptămânii viitoare, luni, 25 martie, se va stabili, prin licitație, locul de desfășurare al turneului Final Four al Cupei României, favorită pentru adjudecarea organizării fiind U-BT Cluj, câștigătoarea ultimelor trei finale. Tot luni se va desfășura tragerea la sorți a semifinalelor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu