”U” a ratat șansa de a urca în clasament

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal Universitatea Cluj a pierdut meciul disputat pe teren propriu, scor 24-25, în compania formației CSM Bistrița. A fost ca o întâlnire între prima și a doua echipă a CS Universitatea, la capătul căreia, oamenii de care oficialii clujeni au reușit să ”scape” de-a lungul anilor, le-a dat o palmă zdravănă gazdelor. Condusă de pe margine de Horațiu Pașca, fost antrenor al Universității, echipa din Bistrița a avut în portărița Anamaria Măzăreanu, fostă jucătoare la Universitatea, un veritabil ”înger păzitor”.

Paradele ei au ținut echipa oaspete în joc, indiferent de cum a schimbat Florentin Pera tactica de joc. A fost 16-14 la pauză, dar Pașca a citit deja jocul lui era. Oaspetele au căpătat încet dar sigur încredere și au reușit să ducă meciul la un nivel de tensiune demn de un derby regional. Golul victoriei a fost marcat de Denisa Dorohoi și CSM Bistrița a câștigat un meci pe care, nu aveai cum să-l câștigi, dacă nu erai mânat în luptă de ambiția celui care ai fost exclus dintr-un proiect.

Fostul antrenor al Universității, alături de mai multe foste jucătoare de la ”U”, pe care le are în lot la Bistrița, au anihilat perfect orice încercare a universitarelor de a reveni în meci. În urma acestui rezultat cele două echipe sunt vecine în clasament, ambele având câte 15 puncte.


Publicitate

Postaţi un comentariu