”U” a bifat și victoria de la Metaloglobus. Urmează duelul cu Chindia

Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj s-a impus la limită, scor 1-0, în disputa cu Metaloglobus București și se menține la doar trei lungimi în urma liderului Chindia Târgoviște. Sub privirile lui Bogdan Lobonț, prezent la meci, alb-negrii au pus stăpânire pe mijlocul terenului încă de la începutul întâlnirii. Ocaziile au lipsit cu desăvârșire, niciuna dintre combatante neasumându-și niciun risc. A doua jumătate a primei reprize i-a avut pe bucureșteni în prim plan fără să pună însă, în pericol poarta lui Dur Bozoancă.

Abia în repriza a doua apar și primele oportunități de a înscrie. Gazdele au avut în două rânduri șansa de a modifica tabela de scor, dar cei care au înscris au fost jucătorii lui Mircea Cojocaru. În minutul 62 Hațiegan a ridicat o mingea peste apărarea gazdelor, Cristian Gavra scapă din marcajul lui Caramalău şi îl execută pe portarul Geantă cu un șut frumos la colțul lung, din prima. Herea 9min. 66) irosește o ocazie importantă pentru gazde, iar Dur Bozoancă (min. 88) are două intervenții salvatoare la execuțiile lui Herea și Albert.

Tot portarul Universității a avut ultimul cuvânt de spus, cu o nouă intervenție de trei puncte la lovitura liberă executată de Ghenovici. Universitatea Cluj acumulează astfel, 41 de puncte și rămâne la trei puncte în urma liderului Chindia. Cele două echipe se vor întâlni la sfârșitul săptămânii viitoare, la Cluj, în ultimul meci al anului 2018.

Distribuie:

Postaţi un comentariu