Titlul de golgheter, „moartea” fotbaliștilor

Transferul liderului din clasamentul golgheterilor României, Claudiu Keşeru, în Qatar la o grupare totuşi modestă, a stârnit discuţii aprinse. După ce a petrecut 10 ani în Franţa, trecând aprope an de an de la o echipă la alta, Keşeru a explodat în returul sezonului 2013/2014, odată cu transferul la Steaua. Se anunţa a fi principalul marcator al campionilor şi în sezonul în curs, şi chiar a fost. 12 goluri a marcat fotbalistul născut la Oradea, numai în Liga 1. În total Claudiu a prins 48 de meciuri în tricoul Stelei şi a marcat 28 de goluri, apoi a venit oferta şi imediat transferul. Nici măcar bulgarii, sau vreo echipă din ligile Franţei, Portugaliei, sau Ungariei nu s-au arătat interesate de serviciile lui, ci două cluburi din Zona Golfului. Cu toţii ne-am grăbit să criticăm această mutare, dar aruncând o privire în urmă, vom vedea că, cei mai mulţi dintre golgheterii României s-au ratat imediat după acest „triumf”. Sabin Ilie, Claudiu Răducanu, Ianis Zicu, sau  Wesley Lopes au ajuns toți niște ”ruine” la foarte scurt timp după ce au umplut de goluri plasele porților adverse.

24 de golgheteri, puține confirmări

În ultimii 25 de ani Liga 1 a dat nu mai puțin de 24 de golgheteri. În aparență dă cu minus, dar au fost și fotbaliști precum Gheorghe Craioveanu, Claudiu Niculescu, Gigel Bucur, sau Ionel Dănciulescu, care au cerit de câte două ori trofeul acordat celui mai prolific marcator din campionatul intern. Ba chiar au fost două sezoane în care titlul de golgheter a fost împărțit (2004/2005 Claudiu Niculescu și Gigel Bucur, respectiv 2008/2009 Florin Costea și din nou Gigel Bucur). Dintre toți laureații nici măcar jumătate nu au confirmat în campionatele din străinătate. Și totuși au fost și jucători care nu s-au făcut de râs odată plecați din România. Primul dintre ei a fost Gabi Balint. Bistrițeanul a fost golgheterul Diviziei A la capătul sezonului 1989/1990, cu 19 reușite. A făcut un turneu final excelent la Cupa Mondială din Italia și a ajuns în Spania la Burgos.

Trei ani a jucat Balint la micuța grupare iberică, și în tot acest timp a fost omul de gol al lui Burgos. Apoi, din cauza probemelor de sănătate a pus capăt prematur carierei de fotbalist. Au urmat Ilie Dumitrescu, golgheter în 1993 cu 24 de goluri. Vitezistul Stelei a ajuns tocmai în Anglia, la Tottenham pentru 4 milioane de dolari, dar nu s-a adaptat. Gheorghe Craioveanu a triumfat în disputa golgheterilor doi ani la rând, în 1994 și 1995, în tricoul Universității Craiova și a făcut pasul spre Real Sociedad. Este unul dintre puținii fotbaliști români care a confirmat în toată perioada petrecută ”afară”. Craioveanu a devenit un idol în Spania și este și astăzi un apreciat comentator sportiv în peninsula Iberică. Tot la capitolul ”plusuri” îi putem nota pe Ionel Ganea, golgheter în 1999, transferat ulterior la VFB Stuttgart și mai apoi în Anglia, dar și pe Marius Niculae (20 de goluri în 2001), transferat la Sporting Lisabona, unde a fost coleg cu Ronaldo, iar ulterior la Standard Liege și Mainz (Germania). Un alt dublu laureat cu titlul de golgheter este Gigel Bucur. Fostul atacant al Sportului Studenţesc a confirmat peste tot unde a jucat după plecarea din Regie, dovadă că se bucură în continuare de încrederea finanţatorilor de la Kuban Krasnodar, o echipă micuţă, dar cu pretenţii în campionatul Rusiei.

Marile dezamăgiri

Ar fi inutil să amintim toate traseele fotbaliştilor care altă dată cucereau titlul de cel mai bun marcator al campionatului din ţara noastră, dar cel puţin câteva exemple, despre cât de dăunător este acest „trofeu”, tot merită amintite. Dintre toți golgheterii României din ultimii 25 de ani Gabor Gerstenmájer merită a fi amintit. Sătmăreanul a avut un sezon de vis în tricoul lui Dinamo (1991/1992), cu 21 de goluri marcate, unul mai frumos decât celălalt. ”Foarfecele”, voleurile și execuțiile de finețe au atras rapid ochii cluburilor europene. Nu a prins un transfer ”de marcă”, a ajuns în Elveția la Lucerna, și odată cu această trecere, dispariția mijlocașului din obiectivul camerelor de luat vederi. La cinci ani distanță (1997) Sabin Ilie, fratele lui Adrian Ilie, ajungea în Ghencea la doar 21 de ani. A jucat 31 de partide și a marcat tot atâtea goluri pentru Steaua. A plecat la Fenerbahce, apoi la Valencia, dar cariera lui nu a mai avut niciodată strălucire. După transferul de la Steaua, Sabin a bifat nu mai puţin de 20 de echipe, în tumultuoasa lui ”carieră”. Venit parcă de nicăieri, dintr-o micuță localitate maramureșeană, Vasile Oană a fost golgheterul României în 1998, cu 22 de reușite. A fost alături de Ovidiu Hanganu (Corvinul Hunedoara), Cătălin Cursaru (FCM Bacău), și ulterior Wesley Lopes și Liviu Antal (ambii la FC Vaslui), printre puținii golgheteri care au triumfat în tricoul altor echipe decât cele din București, Craiova, sau Timișoara. Oană s-a impus la Gloria Bistriţa, de unde a plecat în Iasrael, la Hapoel Petach Tikva. A fost un transfer ratat, iar fotbalistul a încercat să-și recapete pofta de gol la Oţelul Galaţi, dar nu a mai reuşit niciodată sezonul fantastic de la Bistriţa. Cătălin Cursaru și Claudiu Răducanu sunt și ei printre fotbaliștii care au avut Europa la picioare, dar au sfârșit lamentabil.

 

Primul s-a consacrat la FCM Bacău, într-o perioadă în care fostul patron Gheorghe Sechelariu, visa la titlul național și la cupele europene. Cursaru a fost aidoma lui Gerstenmájer un fotbalist spectaculos, golurile lui fiind deseori desemnate cele mai frumoase din campionatele europei. Werder Bremen a fost pe urmele lui Cătălin, dar Sechelariu nu i-a dat drumul, iar atacantul s-a pierdut în ligile inferioare, ultima dată la Aerostar Bacău, după care a renunţat. Răducanu a fost atacantul pur sânge. Adus de Victor Piţurcă de la Extensiv Craiova, fotbalistul a marcat la foc automat, iar titlul de golgheter i-a adus şi transferul în Spania, la Espanyol Barcelona. Nu a rezistat şi a fost cedat la Arminia Bielefeld, în Bundesliga. Faptul că nu a reuşit niciodată să înveţe o limbă străină l-au scos din calculele antrenorilor pe care i-a avut, iar „cariera” lui s-a terminat la fel rapid cum a început. Un caz aparte este Florin Costea, omul despre care se spunea că Ajax este dispusă să plătească 4 milioane de euro. Olteanul a ajuns în cele din urmă la Steaua, unde nu a confirmat, fiind cedat mai apoi la Turnu Severin. CFR Cluj i-a întins o mână de ajutor, dar se înscrie doar pe lista „transferurilor ratate” de oficialii din Gruia.

Rivalitatea internă a desfiintat Gheata de Aur

Anii 80 au reprezentat începutul sfârşitului în fotbalul românesc. Chiar dacă pare utopic, declinul fotbalului din ţara noastră a început exact în perioada de maximă glorie la nivelul echipelor de club. Marile performanţe realizate de Steaua, Dinamo şi Universitatea Craiova în anii 80 au mascat, de fapt, debutul unei epoci în care abuzurile erau ridicate la rang de lege. Autorităţile comuniste s-au implicat tot mai mult în viaţa şi activitatea echipelor din campionatul intern. Familia Ceauşescu, miliţia şi Securitatea erau „patronii” de drept ai Stelei, ai lui Dinamo şi mai apoi ai Victoriei Bucureşti, chiar dacă în acest ultim exemplu consecinţele nu au fost la fel de distrugătoare precum în cazul celor două mari puteri, Steaua, respectiv Dinamo. Astfel, echipele ocrotite de familia Ceauşescu şi de instituţiile aminitite au distrus campionatul şi au subminat însăşi ideea de competiţie, iar rezultatele au avut urmări şi la nivel continental. Nu este un secret că Steaua era echipa favorită a lui Valentin Ceauşescu, iar performanţele performantele realizate în perioada 1985-1989 de gruparea din Ghencea poartă amprenta acestei asocieri. Să ne amintim doar de meciul FC Bihor-Steaua, disputat în toamna anului 1988, pentru că este relevant vis a vis de modul în care ”militarii” își realizau obiectivele. S-a terminat 2-3, după 100 de minute de joc, adică după ce Steaua a reușit să marcheze golul victoriei. Și pentru că trofeele interne erau deja un obiectiv imposibil de realizat pentru marea rivală, Dinamo, ocrotitorii acestei echipe au fost nevoiți să se mulțumească doar cu ținte internaționale.

În Cupa Cupelor roș-albii au avut un sezon 1989/1990, extraodinar ajungând până în semifinale, iar aceste rezultate nu pot fi contestate de nimeni însă, pentru că tot nu se ridicau la popularitatea Stelei, șefii din Ștefan cel Mare au apelat la o înșelaciune pentru a câștiga ceva în plus, și au pus ochii pe Gheata de Aur. Prestigioasa distincție, acordată anual de cotidianul France Football celui mai prolific marcator din campionatele europene, a fost ”dobândită” de Rodion Cămătaru și Dorin Mateuț în urma unor falsuri care au făcut înconjurul Europei. Adversarii din campionat erau obligați nu numai să se lase învinși, dar trebuiau să se dea și la o parte din calea atacanților dinamoviști aleși pentru a ieși golgeteri. Trecând peste pericolul la care se expuneau, galeriile din țară au prevestit sfârșitul competiției dintre golgheterii campionatelor Europei. Sunt celebre versurile din anii 80 ale galeriei din Giulești: – Cămătaru Rodion nu e gheată, ci șoșon și – Cămătaru, hai pe noi, să ne dai și golul doi. Cămătaru a înscris 44 de goluri în ediția 1986/1987, iar Mateut a recidivat cu 43 de goluri în ediția 1988/1989, stârnind ironii în țară și revoltă în țările europene. Imediat după ultimul titlu cucerit de Dorin Mateuț revista franceza, cea care premia cel mai bun marcator al Europei, a decis să desființeze Gheata de Aur.