Super execuția lui Negrean o duce pe ”U”, din nou, pe podiumul Ligii 2

Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a obținut, luni seara, a cincea victorie în actualul campionat al ligii secunde. Alb-negrii s-au impus la limită, la Mioveni, cu 1-0, grație unui gol de generic al lui Alexandru Negrean, din afara careului. Pentru acest meci antrenorul Costel Enache nu s-a putut baza pe portarul Vlad Muțiu, fundașul Tudor Telcean și mijlocașii Laurențiu Rus și Bogdan Barbu.

Jucătorii amintiți nu au făcut deplasarea cu echipa după ce la sfârșitul săptămânii trecute au ieșit pozitivi la testarea COVID-19. Primul sfert de oră al întâlnirii de la Mioveni a fost controlat de echipa gazdă, care a reușit să țină jucătorii universitari în propria jumătate de teren, fără însă, să-și creeze ocazii la poarta lui Vâtca.

Portarul Universității a fost pus la încercare abia în minutul 20, la o reluare a lui Negruț, din poziție centrală, însă Vâtcă a scos cu un reflex remarcabil. Atacantul gazdelor, Rusu a ratat și el inexplicabil, de la 9 metri și prima repriză s-a terminat 0-0.

În actul secund universitarii au arătat că știu și ei să țină de minge, dar a lipsit sclipirea care să ducă balonul în careul advers, în situație de finalizare. Atunci când era mai mare nevoia, Alexandru Negrean a înscris (min. 59) cu un șut magnific de la marginea careului, după ce a destabilizat apărarea adversă cu o fentă din corp.

Au urmat mai bine de 30 de minute de luptă preponderent la mijlocul terenului, aparițiile în cele două careuri fiind rare, jucătorii încercându-și norocul cu șuturi de la distanță. În minutul 83 Iacob a reluat pe lângă poarta lui Vâtcă, o centrare foarte bună din corner, iar în cel de al doilea minut adițional al jocului Garutti a deviat cu capul pe spate, iar Coșereanu a pus latul, din 9 metri, din poziție centrală, însă Vâlcă a fost din nou la post și a salvat situația.

Victoria îi duce pe alb-negrii pe treapta a treia a podiumului, cu 17 puncte, la egalitate cu ASU Poli Timișoara și la 3 puncte în urma liderului U Craiova 1948. Etapa viitoare Universitatea Cluj va întâlni, în deplasare, pe Rapid București. Meciul se va juca marțea viitoare, de la ora 18:00.

Distribuie:

Postaţi un comentariu