Sportul își reintră în drepturi. E drept, cu tribune goale, încurajări în boxe și vizionări drive-in!

Sursa foto: fcm.dk

Bundesliga, Eliteserien (Norvegia), Allsvenskan (Suedia) și Superliga daneză sunt primele campionate de fotbal de pe Bătrânul Continent care își vor reintra în drepturi, conform presei din țările amintite. Federațiile din Germania și Danemarca au decis să încheie sezonul 2019/2020, în vreme ce campionatele din Norvegia și Suedia se desfășoară pe sistemul primăvară-toamnă astfel că, toate meciurile trebuie să se dispute oricum până în noiembrie.

Bundesliga revine în două săptămâni
Pierderile financiare colosale previzionate de specialiști au determinat câteva dintre cele mai importante federații europene de fotbal să decidă reluarea, în anumite condiții, a campionatelor interne. În Germania, Bundesliga se va relua în mai puțin de trei săptămâni de acolo de unde a rămas, adică de la etapa cu numărul 26.

Anunțul oficial nu a fost făcut, dar amânarea nu va mai fi prelungită în condițiile în care cluburile au fost anunțate să-și previzioneze situațiile financiare fără aportul suporterilor până în 2021. Echipele germane și-au reluat deja antrenamentele în grupuri restrânse. Liga profesionistă din Germania (DFL), va susține, joi, o videoconferinţă în cadrul căreia va face anunțul reluării meciurilor după ce oficialii DFL și cei ai cluburilor vor cădea de acord asupra datei la care se va întâmpla acest lucru, fie în weekendul 1-3 mai, fie o săptămână mai târziu.

Aceeași măsură de prevenție se va aplica și în cazul Premiere League. Mai mult, cluburile din prima ligă a Angliei au solicitat FA (federația engleză de fotbal), ca jucătorii să fie susținuți de suporterii lor, așa că se gândesc să difuzeze în stațiile de amplificare ale stadioanelor înregistrări cu scandările acestora. Astfel, potrivit The Times, cluburile vor să încerce să păstreze avantajul echipei gazdă, care este susținută de proprii fani la meciurile de acasă.

Și reprezentanții clubului danez Midtjylland au găsit o metodă la îndemână pentru ca echipa (la care a evoluat în trecut și al doilea căpitan al Universității Cluj, George Florescu), să nu resimtă lipsa suporterilor. Aceștia au solicitat federației de la Copenhaga să dea liber fanilor să-și urmărească echipa favorită din parcarea stadionului.

Midtjylland a instalat deja ecrane gigantice în jurul arenei, iar suporterii vor putea veni la stadion şi vor putea vedea meciul din parcare, evident din mașini. Conceptul este unul pe ideea drive-in, interesant și sigur în același timp, care poate fi și extrem de productiv avâmd în vedere că în parcarea clubului încap 2.000 de mașini, ceea ce ar însemna că un meci ar putea fi urmărit chiar și de 10.000 de suporteri.

Urmează Norvegia și Suedia
Campionatele din țările din emisfera nordică se desfășoară preponderent pe sistemul primăvară-toamnă, ceea ce înseamnă că în cazul Norvegiei și a Suediei vorbim doar de o amânare și nu de vreo anulare a întrecerilor. Astfel, Asociația Norvegiană de Fotbal (NFF), în consultare cu Norwegian Top Football (NTF) și Top Football Women (TFK) au convenit ca stagiunea 2020 sa pornească la drum în weekend-ul 23-24 mai.

Mai mult, forurile din acestă țară nu au exclus posibilitatea ca partidele oficiale să se joace cu spectatori, iar începând de săptămâna viitoare echipele norvegiene vor putea organiza și meciuri de verificare.
În sfârșit, în Suedia startul sezonului 2020 va porni la drum în data de 1 iunie. În cazul Suediei amânarea începutului noului campionat, din cauza pandemiei de COVID-19, nu le-a îngrădit cluburilor dreptul de a organiza meciuri amicale și de a efectua antrenamente.

În Mexic nimeni nu retrogradează, nimeni nu promovează
Pandemia de COVID-19 le dă mari bătăi de cap și mexicanilor așa că reprezentanții federației naționale și reprezentanții cluburilor din primele două eșaloane au ajuns la concluzia că soluția cea mai la îndemână pentru a evita pierderile financiare este aceea ca în următorii cinci ani să nu mai retrogradeze nicio echipă din primul eșalon și nici să nu mai promoveze vreo formație din divizia secundă, anunță lequipe.fr. Conform sursei citate, cluburile din liga a doua au acceptat acest compromis, după ce li s-a promis că în fiecare an vor primi compensații financiare în valoare de 845.000 de dolari pentru fiecare echipă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu