Și Cupa României la baschet feminin a fost amânată!

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Programate la începutul săptămânii viitoare, meciurile din prima fază a Cupei României la baschet feminin au fost amânate și, teoretic, vor avea loc în luna noiembrie. Astfel, turneele de la București și Satu Mare, care ar fi trebuit să aibă loc săptămâna viitoare, în perioada 26-29 octombrie, vor fi organizate în perioada 2-4 noiembrie.

Raționamentul din spatele deciziei Consiliul Director al Federației Române de Baschet nu este răspândirea virusului SARS-COV-2, tot mai prezent în rândul sportivilor din România, ci campania de calificare a echipei naționale la EuroBasket 2021.

În acest sens, Federația Română de specialitate a considerat că jucătoarele din circuitul primei reprezentative ar avea, astfel, un oarecare ritm de joc înaintea confruntărilor cu Italia din 13 noiembrie, respectiv cu Danemarca din 15 noiembrie.

Echipa națională de baschet feminin a României va juca împotriva selecționatelor din Italia și Danemarca în cea de-a doua fereastră a calificărilor la EuroBasket 2021, confruntările urmând să aibă loc la Riga, în Letonia.

Reamintim că Universitatea Cluj a fost repartizată în grupa B, alături de FCC Baschet Arad, Olimpia CSU Brașov și Phoenix Constanța.

Distribuie:

Postaţi un comentariu