Și CFR vrea proces cu pasagerul care a anunțat că va da în judecată clubul dacă va fi confirmat cu Covid. 12 CFR-iști sunt infectați cu coronavirus

Conducerea clubului CFR a anunțat că ia în considerare posibilitatea acționării în judecată a lui Paul Siserman, pasagerul zborului pe ruta Cluj-Napoca – București din data de 17 iulie, cu care au călătorit aproximativ 150 de persoane. Oficialii feroviari îi cer fostului concurent la master Chef să dovedească cele declarate.

Într-o postare pe Facebook și ulterior pentru GSP, Siserman i-a acuzat pe jucătorii și staff-ul CFR-ului că nu ar fi purtat măști de protecție la sosirea pe Areroportul Internațional Cluj, nici în interiorul acestuia și nici în aeronava cu care au călătorit spre București unde ar fi trebuit să întâlnească formația FCS într-un meci din play-off-ul Ligii 1. A doua zi, pe 18 iulie fotbalistul Alexandru Păun d prezentat simptome specifice infectării cu Sars-Cov 2, iar testul efectuat a fost pozitiv.

De sâmbătă și până marți, 21 iulie, nu mai puțin de 12 persoane, jucători și membrii ai staff-ului echipei CFR au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus.

„Ca urmare a părerilor exprimate în spațiul public de unul dintre pasagerii zborului Cluj/București cu care și echipa noastră s-a deplasat în capitală, conducerea echipei CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări:

Jucătorii și staff-ul tehnic au purtat mască FFP2 pe toată durata deplasării lor de la stadion până la București. Vă asigurăm de faptul că suntem responsabili și că mereu ne-am luat toate măsurile de prevenție în lupta cu acest virus, chiar dacă din păcate el nu ne-a evitat.

Am demonstrat asta prin faptul că la primele simptome avute de jucătorul nostru Păun Adrian am solicitat de urgență testarea sa și l-am izolat de restul echipei. Tocmai pentru a proteja pe oricine putea intra în contact cu el. Și noi, toți cei din familia CFR, avem familii, avem copii și evident facem tot posibilul să ne protejăm și să trecem cu bine peste această perioadă grea.

Mai mult, personalul companiei aeriene cu care am călătorit s-a asigurat pe toata durata prezenței în aeronavă că atât delegația clubului nostru, cât și ceilalți participanți la zbor poartă mască. Este, o dată în plus, o dovadă clară a faptului că am respectat regulamentele. Nu știm de ce respectivul pasager a făcut aceste declarații și de ce se folosește de acest moment neplăcut prin care trecem cu toții făcând astfel de declarații publice.

Ne revoltă o asemenea atitudine menită să discrediteze clubul pe baza unor simple afirmații, precum și jucătorii și staff-ul, pentru o notorietate iluzorie și lipsită de moralitate. Luăm în considerare acționarea persoanei respective în judecată pentru a dovedi cele declarate.

Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în aceste zile și care știu că doar împreună și fără ură vom trece peste evenimentele cu care ne confruntăm în drumul către al treilea titlu consecutiv.
Conducerea clubului CFR 1907 Cluj”, se arată în comunicatul clubului feroviar.

Distribuie:

Postaţi un comentariu