Se conturează retrogradarea. ”U” Cluj a pierdut și cu Minaur Baia Mare în Liga Națională

Handbal_feminin_U Cluj
Foto: Dan Bodea

Handbalistele de la Universitatea Cluj bifează eșec după eșec. După 9 etape universitarele sunt pe zero, iar șansele de salvare a sezonului se anulează cu fiecare etapă, după 30-40 cu Minaur Baia Mare.

Cu Minaur, universitarele au reușit performanța de a nu primi gol în primele 5 minute ale întâlnirii și au condus cu 2-0 și 3-1. Au fost egalate în minutul 8, da nu au renunțat la luptă și au avut ciar și patru goluri avans pe tabela de marcaj, în două rânduri. Maramureșencele au egalat din nou, la 10, la 12 și la 17, și au intrat la cabine în avantaj minim, 18-17.

După o primă repriză, probabil cea mai bună din actualul sezon, clujencele a mai reușit să fie în meci până în minutul 38, când echilibrul s-a rupt. Minaur s-a distanțat și și-a adjudecat meciul la o diferență care nu mai trebuie s mire pe nimeni.

Dacă lipsa orizonturilor tehnice poate fi pusă pe seama lipsei unui antrenor pe banca tehnică, aspectul fizic precar este cu atât mai condamnabil, în condițiile în care măcar acest aspect poate fi lucrat în această perioadă. Reamintim că echipa feminină de handbal Universitatea Cluj nu are antrenor de anul trecut, de la demiterea lui Alexandru Curescu.

Handbalistele sunt ultimele în clasament, fără victorie și fără vreun rezultat de egalitate, după opt meciuri disputate. Lazăr (11 goluri), Vizuete (6) și Masna (4) au fost principalele marcatoare ale Universității.

Distribuie:

Postaţi un comentariu