Primăria Cluj-Napoca ar putea finanța primul velodrom modern din țară. Emil Boc a anunțat că instituția pe care o conduce vrea să preia CS Universitatea și Sala Sporturilor „Horia Demian”

Foto: Dan Bodea

Primăria Cluj-Napoca a inițiat o serie de dezbateri publice pentru a veni în sprijinul cât mai multor domenii de activitate afectate de pandemia de coronavirus, dar și în vederea adoptării unor politici publice eficiente, inclusiv din perspectiva alocărilor financiare de la bugetul local. Marți, 9 iunie, a fost rândul sportului.

Un număr de 43 de asociații și cluburi sportive din Cluj-Napoca, dar și cinci federații naționale, urmau să primească peste 11 milioane de lei din partea Primăriei și a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, fonduri nerambursabile, pentru evenimente și competiții în anul 2020. Lista proiectelor câștigătoare a fost făcută publică la data de 18 martie de către comisia de specialitate din cadrul Primăriei.

În debutul alocuțiunii sale primarul Emil Boc a precizat că pe parcursul acestei săptămâni Sala Polivalentă va fi eliberată de mobilierul sanitar, iar de săptămâna viitoare se pot relua antrenamentele și competițiile în cel mai mare edificiu sportiv din România.

Vasu a cerut 4 milioane și promite o echipă competitivă de handbal feminin

Înscris la cuvânt printre primii participanți directorul Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Ovidiu Vasu, a solicitat Primăriei un sprijin financiar în valoare de 4 milioane de lei, cu un milion mai mult decât primise la alocarea din luna martie a acestui an.

„Noi ne-am făcut foarte bine calculele și vom cheltui 7 milioane de lei în acest an, din care 3 milioane îi avem asigurați deja din fondurile Ministerului Educației. Mai avem nevoie de încă 4 milioane de lei și sperăm să beneficiem în continuare de sprijinul Consiliului Local. Vom încerca să mai aducem bani și din sponsorizări private.

Vrem să avem o echipa de handbal feminin puternică pentru că în ultimii ani acest sport a luat un avânt extraordinar, dar acest lucru nu-l putem face singuri pentru că în Liga Națională vorbim de un duel al Primăriilor. Cam două milioane de lei este bugetul de care echipa feminină de handbal are nevoie pentru a putea face față competiției”, a punctat Vasu.

„Am discutat cu domnul ministru Stroe (Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului – n.a.) pentru urgentarea procesului de descentralizare și despre posibilitatea ca întregul club Universitatea Cluj să intre în subordinea Consiliului Local. Astfel ar fi mult mai ușor să stabilim prioritățile și alocările. Trebuie să finanțăm sportul de performanță, dar să nu uităm de sportul de masă.

Nu cred că din bani publici trebuie să plătim salarii de zeci de mii de euro pentru un sportiv. Trebuie să se implice privatul și mai mult în finanțarea sportului. Nu e normal ca un cetățean să plătească taxe pentru ca primăria să aloce mai apoi fonduri cluburilor sportive și acestea să plătească mii sau zeci de mii de euro salariu pentru un sportiv”, a replicat primarul Boc.

Primăria vrea Sala Sporturilor „Horia Demian”

Primarul a mai precizat că în urma discuției cu ministrul Stroe, instituția pe care o conduce va încerca să preia administrarea Sălii Sporturilor „Horia Demian”: „Nu e normal să avem două săli în oraș și una să fie sub administrarea Ministerului și una a autorităților locale. Nu e normal să te sufoci în sala Sporturilor <<Horia Demian>> așa cum am pățit chiar eu la anumite meciuri importante, când tribunele sunt pline.

Trebuie să găsim o soluție și să rezolvăm această descentralizare pentru ca ambele săli să treacă în administrația Consiliului Local. Bucureștiul nu știe care sunt sporturile care au nevoie de susținere. E normal ca totul să fie decis la nivel local”, a decretat Boc.

Edilul și-a arătat în continuare disponibilitatea de a finanța și clubul de fotbal Universitatea Cluj. „Primăria și Universitățile clujene suntem membri fondatori ai clubului de fotbal Universitatea Cluj și avem responsabilitatea directă de finanțare”, a explicat Emil Boc.

Meciuri de Champions League și… velodrom

Între participanții la dezbaterea publică pe tema susținerii sportului clujean s-a numărat și Alin Cioban, președintele executiv al campioanei României la fotbal feminin, ”U” Olimpia Cluj. Acesta a cerut sprijinul Primăriei în încercarea de a organiza în Cluj-Napoca meciurile din faza grupelor preliminare ale Ligii Campionilor la fotbal feminin, eveniment sportiv programat pentru luna august a acestui an.

Cea mai interesantă propunere a venit însă, din partea directorului Clubului Sportiv Voința, Gheorghe Căpraru, care i-a sugerat primarului Emil Boc construirea unui velodrom în Cluj-Napoca. Pentru cei mai puțin familiarizați cu ciclismul, disciplină sportivă care se practică pe velodrom, reamintim că România are o medalie de aur la Jocurile Paralimpice, obținută în proba de velodrom de ciclistul Eduard Novak, deși în țara noastră nu există nici măcar un circuit competitiv, iar Velodromul Dinamo, singurul din România, este în moarte clinică de ani buni.

„Aș dori să propun, în premieră, dacă este posibil, un proiect, pentru anii ce urmează, să construim un velodrom aici la Cluj, dar să-l facem de nivel internațional. De exemplu Campionatele Naționale ale României de ciclism velodrom s-au desfășurat anul trecut în Bulgaria, pentru că în țară avem un singur velodrom și acela vai de el. Noi am putea să atragem foarte multe competiții de ciclism care se desfășoară pe velodrom. Ciclismul pe velodrom se poate practica și la nivel de amatori și se poate desfășura non-stop, și ziua, și noaptea, deci acest velodrom ar putea fi și închiriat”, a argumentat Gheorghe Căpraru.

Emil Boc s-a arătat interesat de propunerea șefului clubului Voința: „Accept această provocare, nu știu multe despre acest velodrom, cum ar trebui să arate, dar aștept un necesar minimal din partea inițiatorilor proiectului, suprafețe, dotări etc. Nu promit că-l vom face, dar promit că am să analizez împreună cu colegii mei această idee, această șansă, oportunitate. Mi se pare un lucru care nu trebuie refuzat ca discuție, și dacă putem găsi o soluție, și nu este exclus, să sprijinim această investiție”, a încheiat Boc.

CS Universitatea, FC Universitatea și U-BT au fost marile câștigătoare din luna martie
Cum era de așteptat Clubul Sportiv Universitatea, Fotbal Club Universitatea și U-BT Cluj-Napoca au fost marii câștigători ai sprijinului financiar oferit în acest an de Primăria și Consiliul Local al municipiului. Cele trei cluburi urmau să împartă 70% din banii alocați pentru sport.

CS Universitatea și FC Universitatea urmau să primească câte 3.000.000 de lei, însă, după reevaluarea dosarelor, cerută de primarul Emil Boc la jumătatea lunii trecute, aceste sume ar putea crește sensibil în contextul în care multe alte cluburi nu vor mai putea justifica sprijinul financiar solicitat. Banii oferiți pentru sprijinirea activităților sportive au un regim special, pot fi cheltuiți doar în anumite condiții, și doar până în luna decembrie a anului pentru care s-a aprobat finanțarea.

Pentru acest an Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca au alocat suma de 11,2 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor sportive, în condițiile în care cluburile și asociațiile sportive din municipiu au cerut mai mult decât dublu, 24,9 milioane de lei.
Din sumele aprobate, asociațiile sportive pot oferi inclusiv salarii lunare care să fie de cel mult zece ori mai mari decât salariu minim brut pe economie. Finanțarea de la bugetul local este asigurată până la maxim 90% din bugetul total al unui proiect.

Distribuie:

Postaţi un comentariu