
Potaissa Turda, încă o victorie fără emoții în turneul de la Sfântu Gheorghe

Handbaliștii de la Potaissa Turda au obținut, joi, al doilea succes în turneul organizat de Federația Română de Handbal din cadrul calendarului competițional al sezonului 2020/2021. Trupa lui Horațiu Gal s-a impus cu 34-29 în fața formației CSM Vaslui, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a Ligii Naționale.
Astfel, clujenii ajung la trei victorii în turneul de la Sfântu Gheorghe, celor două de pe teren (cu CSM Suceava și cu CSM Vaslui), adăugându-se victoria la masa verde cu CSM Focșani (10-0), moldovenii fiind descalificați din cauză că au avut mai mult de 3 jucători testați RT-PCR cu rezultat pozitiv, în timpul desfășurării turneului.
În disputa de joi echilibrul s-a menținut doar până în minutul 7 când vasluienii au reușit să se apropie la doar un gol de trupa lui Horațiu Gal. Până la pauză clujenii aveau deja un avantaj de patru goluri (scor 18-14), grație reușitelor lui Pavel (5 goluri), Ghiță (4), Cîntec (3), Thalmaier (2), Talas (1), Pop (1), Pințoiu (1) și Vereș (1).
Moldovenii au mai avut o răbufnire în debutul reprizei a doua, reușind să se apropie pentru ultima oară la un gol de Potaissa (scor 20-19), după care turdenii s-au distanțat reușind să mențină constant un ecart de 4-5 goluri în fața vasluienilor, până la final. Ghiță (9 goluri), Pavel (8), Cîntec (4), Thalmaier (3), Talas (3), Pințoiu (3), Pop (1), Vereș (1), Iancu (1) și Ghivil (1) și-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Cu această victorie galben-albaștrii acumulează 15 puncte și urcă, temporar, pe treapta a treia a podiumului Ligii Naționale. Vineri, Potaissa Turda va avea zi de pauză, iar sâmbătă, de la ora 18:15 va înfrunta pe CS HC Buzău.