Pe 4 iulie se reia Liga 2. ”U Cluj va fi demult în vacanță

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Federația Română de Fotbal a decis, după votul reprezentanților cluburilor din liga a doua, să înghețe sezonul în curs, după modelul aplicat în fotbalul feminin și în Liga 3. Astfel, marea majoritate a echipelor se pot considera deja în vacanță, oricum fotbaliștii sunt plătiți de stat. Doar pentru echipele ce luptă pentru promovarea în Liga 1 mai există un dram de motivație.

Tot în videoconferința organizată de FRF s-a estimat și data la care se vor relua meciurile în eșalonul secund, 4 iulie. Peste o lună de zile fotbaliștii Universității Cluj, atâția câți vor mai fi legitimați, vor fi demult în vacanță, pentru că echipele de pe locurile 7-18 au scăpat de orice grijă. Nimeni nu mai joacă, nimeni nu retrogradează.

Joacă doar cine și-a depus dosarul de licențiere
La ultima întrunire online, dintre reprezentanții FRF și cei ai cluburilor din Liga 2, oficialii forului de la București au propus trei variante de înghețare a eșalonului secund, iar cei ce conduc destinele echipelor au decis că ultima este cea mai bună:
– În varianta trei s-a mers pe ideea organizării unui play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și „înghețarea” sezonului pentru restul cluburilor din Liga 2, fără a mai retrograda nimeni. În play-off se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite.

Celelalte propuneri, neagreate de reprezentanții cluburilor, au fost:
– Disputare a tuturor celor 14 etape rămase din acest retur
– Varianta 2, cu play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și play-out în două grupe de câte șase echipe. Ultimele două clasate în cele două serii urmau să retrogradeze în Liga 3, iar formațiile de pe locul 5 ar fi jucat un meci de baraj pentru menținerea în Liga 2.

Din cele 18 echipe rămase în competiție, au fost 20 la începutul campionatului dar Daco-Getica și Sportul Snagov s-au retras pe parcurs), nu mai puțin de 15 șefi de club au votat pentru forfait (neprezentarea unei echipe sportive sau a unui sportiv la o competiție – n.a.). reprezentantul liderului UTA s-a abținut de la vot, la fel ca și în cazul celor de la Metaloglobus, în vreme ce delegatul Dunării Călărași a fost singurul care a votat pentru organizarea tuturor celor 14 etape rămase nedisputate din acest campionat.

”U” Cluj redevine clubul „Șepcilor roșii”
Votul reprezentantului Universității Cluj în reuniunea video cu oficialii FRF, de înghețare a sezonului, nu este o surpriză. Și la precedenta încercare a FRF de a încheia campionatul în eșalonul secund delegatul Universității a mers tot pe ideea de a nu se mai juca meciuri de fotbal până la toamnă.

Chiar dacă nimeni din conducere nu o recunoaște, cea mai mare problemă a clubului „Șepcilor roșii” este că a ajuns la mâna suporterilor. Tocmai ei, „Șepcile roșii” (denumirea sub care sunt cunoscuți fanii Universității Cluj – n.a.), sunt cei care vor finanța pe mai departe echipa, în condițiile în care mai mulți sponsori sunt deciși să reducă bugetele destinate sprijinului financiar pentru ”U”, iar banii de la Consiliul Local și Primăria Cluj-Napoca, sunt blocați.

În momentul de față lucrurile sunt sub control pentru că oficialii Universității s-au aliniat trendului și au „umblat” la contractele jucătorilor. Aceștia vor încasa doar 50% din valoarea angajamentelor, pentru următoarele luni, iar conducerea administrativă este în șomaj tehnic. Din cauza sistării activității sportive și banii alocați de Consiliul Local și Primăria Cluj-Napoca (3.000.000 de lei) nu au mai intrat în contul clubului. Directorul general, Daniel Stanciu, spune însă, că a anticipat aceste lucruri și a lăsat să se înțeleagă că clubul are resurse să depășească această perioadă.

„Nu este o măsură care să ne fi surprins nepregătiți. În contextul actual e normal ca acei bani (de la Consiliul Local și Primăria Cluj-Napoca – n.a.) să nu intre, deocamdată, în contul clubului. Oricum, banii pe care îi primește o asociație sportivă, așa cum este și FC Universitatea, au un regim special.

Acești bani sunt alocați pe an calendaristic și pot fi cheltuiți, cu anumite restricții, doar până în luna decembrie. Ce nu cheltuim se întoarce la bugetul local. Așteptăm și noi să vedem ce va urma și sperăm că lucrurile vor intra în normal, mai devreme sau mai târziu”, spunea Daniel Stanciu, directorul general al clubului, în momentul suspendării campionatului.

Cinci etape pentru promovare
Revenind la deciziile care s-au luat la ultima reuniune FRF – reprezentanții cluburilor din Liga 2, formațiile care vor juca play-off vor intra în cantonament începând cu 15 mai, adică de vineri. În primele două săptămâni va fi un cantonament închis, de izolare, după care fiecare echipă va putea face programul în funcție de măsurile de relaxare care vor mai fi impuse de Guvern. 4, 11, 18, 25 iulie și 1 august sunt datele celor 5 etape care se vor juca în play-off, în timp ce meciul de baraj pentru Liga 1 este programat pentru 5 august.

UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid București sunt echipele care merg în play-off (acestea fiind și singurele care și-au depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și se vor lupta pentru primele două locuri direct promovabile și locul de baraj de promovare. În play-off se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite.

Fiecare echipă va disputa câte cinci meciuri, iar UTA, CS Mioveni și Turis Oltul Turnu Măgurele vor beneficia și de avantajul terenului propriu, urmând să dispute câtre trei partide acasă, și doar câte două în deplasare.

Celelalte echipe, ”U” Cluj, Metaloglobus București, Gloria Buzău, Farul Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiu, vor rămâne în Liga 2 și în sezonul următor, FRF anunțând că nimeni nu retrogradează.

Tot FRF a mai anunțat că numărul echipelor care vor participa în viitorul sezon de Liga 2 s-ar putea mări în cazul în care nu vor exista retrageri din competiție ale echipelor care ar trebui să ia startul. Momentan ar fi 23 de echipe care ar trebui să participe în ediție 2020/2021: 16 sau 15 din Liga 2, două sau trei din Liga 1 și cinci din Liga 3.

Distribuie:

Postaţi un comentariu