Olimpia a câștigat grupa de la Cluj
Campioana României la fotbal feminin, Olimpia Cluj, a terminat la egalitate, scor 1-1, în fața formației Hibernian, în ultimul meci disputat în cadrul grupei a 2-a preliminare din UEFA Womens Champions League, și s-a calificat în 16-imile întrecerii. Fotbalistele pregătite de Marius Suller au câștigat grupa, ale cărei meciuri s-au disputat pe Cluj Arena. Olimpia a trecut în avantaj încă din minutul 6 după reușita Alexandrei Lunca, dar s-a văzut egalată cu doar 7 minute înaintea fluierului de final de joc.
Katey Turner a înscris pentru campioana Scoției însă, golul nu a mai contat decât pentru stabilirea clasamentului final al grupei. În celălalt meci al Grupei a 2-a, Harkov a trecut de Swansea, scor 9-0. Olimpia a câştigat grupa, cu 7 puncte, şi va fi prezentă la tragerea la sorţi pentru 16-imi, programată la 1 septembrie. Duelurile din această fază a competiţiei se vor disputa în două manşe, pe 4–5 octombrie, respectiv 11–12 octombrie.
Campioană fără antrenor?
Deși a obținut calificarea în 16-imile competiției, îndeplinind astfel, obiectivul impus de conducerea clubului, antrenorul Marius Suller nu știe dacă va continua pe banca tehnică a Olimpiei. ”Contractul meu se încheie la data de 1 septembrie, nu știu dacă voi continua aici. Aceste câteva luni în care am antrenat aici m-am simțit extraordinar, ba chiar am început să privesc cu alți ochi fotbalul feminin și pentru asta le mulțumesc fetelor”, a spus Suller.
Referindu-se la ultimul joc, antrenorul Olimpiei a mărturisit că ultimele minute ale confruntării cu Hibernian au fost cele mai grele din scurta lui carieră de antrenor. ”Au fost 10 minute care nu se mai terminau. Cele mai lungi și cele mai grele minute din viața mea de antrenor. Noi am știut de la început că nu suntem favoriți, am știut că doar cu organizarea bună, cu multă muncă și sacrificiu vom reuși să ne calificăm. Aș vrea să mai spus că aceste fete merită mult mai mult respect de cât li se oferă. Abia de acum urmează greul, o să vedem ce o să fie, eu sper să continui pe banca echipei” a mai spus Marius Suller.
Urmăriți mai jos o galerie foto realizată de fotojurnalistul Transilvania Reporter, Dan Bodea.