O datorie mai veche blochează transferul lui Ioniță

sursa foto: ziarulconstanta.ro

O parte dintre fotbaliștii liderului Ligii 1, CFR Cluj, au efectuat, luni, vizita medicală și o scurtă ședință de reacomodare la efort după trei săptămâni de pauză. De la reunire a lipsit mijlocașul Alexandru Ioniță, fotbalist pentru care oficialii vișiniilor au insistat în această iarnă. Deși părea o simplă formalitate, după ce jucătorul a afirmat în repetate rânduri că își dorește să joace la CFR, transferul a picat, cel puțin deocamdată, din cauza unei datorii pe care clubul clujean o are către Astra.

Patronul giurgiuvenilor refuză categoric un schimb între Ioniță și alți doi, trei jucători de la CFR. ”Treaba cu jucătorii cade. Avem experiențe neplăcute cu CFR. Dani Coman a discutat cu Nistor <<Dan Nistor, mijlocașul pe care CFR Cluj vrea să-l dea la schimb – n.a.>>, dar el nu ar vrea să vină la Astra. Noi am mai dat jucători la CFR și am tot așteptat să ne dea banii”, a spus Ioan Niculae, finanțatorul Astrei. Deși nu a pronunțat niciun nume, șeful de la Giurgiu face referire la transferul lui Mirko Ivanovski, atacantul macedonean achiziționat de CFR în ianuarie 2015, pentru aproximativ 100.000 de euro. Era perioada în care clubul clujean a intrat în insolvență și mai mulți jucători, între care și Ivanovski, au refuzat să mai joace pentru CFR.

Ulterior macedoneanul a ajuns la Videoton (Ungaria), fără ca vișiniii să mai plătească suma de transfer către Astra. Între timp și oficialii din Gruia par să se fi reorientat. Dacă în urmă cu o lună transferul lui Ioniță era o prioritate, acum managerul sportiv Bogdan Mara spune că fotbalistul ar putea ajunge la CFR abia după terminarea campionatului. În schimb, la reunirea din 8 ianuarie au fost prezenți Valentin Costache (ex. Dinamo), respectiv George Țucudean (ex. Viitorul). CFR Cluj se va pregăti în aceste zile pe plan local urmând ca, vineri, să plece în cantonament în Spania.

Distribuie:

Postaţi un comentariu