Ministerul Sănătății impus până și numărul de amicale pe care o echipă le poate disputa până la reluarea Ligii 1. CFR nu va fi afectată de această măsură

Foto: Dan Bodea

Liga Profesionistă de Fotbal a obținut acordul Ministerului Sănătății, iar meciurile din Liga 1 se vor relua în weekendul 13-14 iunie. Însă, mai înainte ca reprezentanții Ministerului Sănătății să aprobe protocolul privind măsurile de siguranță și protecție împotriva răspândirii coronavirusului, elaborat de LPF și FRF, primii au decis ca meciurile amicale, premergătoare reluării campionatului, să se dispute doar în intervalul 8-12 iunie.

Asta înseamnă că reprezentantele eșalonului de elită din fotbalul românesc ar putea organiza maximum un meci test. Altă decizie care va scandaliza antrenorii și oficialii cluburilor din Liga 1 este aceea ca amicalele să se dispute doar între echipe din primul eșalon, fără să fie implicate echipe din liga secundă.

Dacă pe majoritatea cluburilor din prima ligă această măsură le pune în dificultate, Dan Petrescu nu are de ce să-și facă probleme. Numai în lotul primei echipe a campioanei CFR sunt 31 de fotbaliști. Feroviarii mai pot să joace meciuri test și în compania echipelor U21, sau CFR II, din liga a treia.

Mai înainte ca reprezentanții Ministerului Sănătății să impună această nouă măsură, directorul sportiv al vișiniilor, Bogdan Mara, declarase că Dan Petrescu a cerut 4-5 meciuri amicale, cu adversari cât mai valoroși, în condițiile în care feroviarii întâlnesc în primul meci principala contracandidată la titlul național, FCSB.

„Este foarte greu să respectăm tot acest protocol impus de autorități și să facem fotbal adevărat. E un timp foarte scurt. Aveam nevoie de mai mult timp ca să lucrăm, aveam nevoie de meciuri amicale. În cel mai rău caz o să jucăm între noi. Avem două echipe, avem și echipa U21 cu care putem face un meciuri de antrenament”, a spus Mara.

Distribuie:

Postaţi un comentariu