Mesajul rectorului UBB, Daniel David, pentru ”U” Cluj: „Nu-i chiar o catastrofă dacă nu promovăm”

Foto arhivă: Dan Bodea

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, a participat, la prezentarea lotului echipei de fotbal Universitatea Cluj pentru sezonul competițional 2021/2022, reafirmând astfel susținerea pe care UBB o acordă mișcării sportive clujene în general și FC Universitatea Cluj în special, în calitate de membru fondator.

La evenimentul care a marcat începerea noului sezon fotbalistic au participat, alături de conducătorii și echipa FC Universitatea Cluj, membrii fondatori, sponsorii și partenerii clubului, precum și reprezentanții autorităților locale și ai universităților clujene.

La evenimentul amintit, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, le-a transmis un mesaj de încurajare fotbaliștilor și stafului tehnic al Universității Cluj.

„Am hotărât să continuăm angajamentul UBB pentru echipa de fotbal Universitatea Cluj, angajament început în 2016. UBB s-a implicat încă de la început în noul proiect ASFC Universitatea Cluj, considerând că este un proiect care aduce valoare comunității clujene.

Rectorul universității românești din Cluj, Iuliu Hațieganu, a trasat, în perioada interbelică, viziunea inițială pentru mișcarea sportivă clujeană U, spunând că <<Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie. Nu victorie personală, ci victoria națiunii. Nu speculă, ci jertfă>>.

Ca rector astăzi al celei mai mari universități clujene, succesoare a universității românești din Cluj, îndrăznesc să actualizez în prezent vorbele înțelepte și potrivite pentru un început romantic ale rectorului Hațieganu, spunând că:

<<scopul nostru este de a crea oameni sănătoși, dar când se poate și campioni. Și armonie, dar când se poate și record. Și victorie personală, alături de victoria națiunii. Nu ură, ci camaraderie. Nu speculă, ci jertfă. Așadar, da, în primul rând caractere, care însă să tindă mereu, rațional, fără obsesie și cu plăcerea drumului, spre statutul de campioni!>>

Mai simplu spus, pentru a păstra spiritul lui Hațieganu în îndemnul meu, lucrurile trebuie înțelese în paradigma rațională formulată de un faimos psiholog american, Albert Ellis: <<I do not need what I want!>>.

În consecință, m-aș bucura să văd un parcurs frumos al echipei în campionat și ar fi excelent să avem și o promovare în Liga I – dar nu-i chiar o catastrofă dacă nu va fi să fie.

Nu în ultimul rând, m-aș bucura ca rivalitatea echipelor clujene de fotbal să fie tot mai mult colorată de eleganța academică a orașului, pentru a deveni una sănătoasă și creatoare de bucurii și valori pentru oameni și pentru noile generații”, a spus Daniel David.

UBB a intrat, în anul 2016, alături de celelalte universități publice din Cluj și de autoritățile locale clujene, într-un parteneriat care are ca obiectiv final revigorarea fenomenului U Cluj și renașterea clubului Universitatea ca emblemă a orașului.

Din acel moment, UBB a fost mereu alături de echipa de fotbal Universitatea Cluj, asigurând infrastructura necesară efectuării antrenamentelor și cantonamentelor și orice alt suport pe care îl poate oferi, în funcție de resursele proprii, o instituție publică.

Distribuie:

Postaţi un comentariu