Meciul de titlu Potaissa Turda – Dinamo redeschide sezonul de handbal. FRH a decis că întrecerile interne pot fi reluate

Sursa foto: Digisport

Federația Română de Handbal FRH) a anunțat programul pentru finalul sezonului în curs. Meciurile, suspendate la jumătatea lunii februarie, se vor relua, cel mai probabil, în 31 mai cu meciul de titlu Potaissa Turda – Dinamo București, restanță din etapa a 10-a, programată la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut. Cele două echipe au dominat campionatul în curs și se situează pe primele locuri ale clasamentului, 1 pentru Dinamo (55 de puncte), respectiv 2 pentru Potaissa (50 de puncte).

Băieții încep la finalul lunii mai, fetele o săptămână mai târziu
Oficialii FRH au anunțat că sezonul în curs va fi încheiat pe teren, astfel că, au creionat și finalul întrecerilor la nivelul primelor două eșaloane în așa fel încât să mulțumească toate părțile implicate. Trebuie spus din capul locului că programul propus de FRH are la bază amânarea meciurilor de calificare la turneul final Euro 2020, programate inițial, în perioada 3-7 iunie.

Primele meciuri ale finalului de sezon sunt restanțele din Liga Națională masculină: AHC Potaissa Turda – CS Dinamo București și SCM Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012, programate pentru data de 31 mai. O săptămâna mai târziu se vor relua și meciurile feminine, primele două fiind întâlnirile din sferturile de finală ale Cupei României: CSM București – CSM Slatina și SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila.

În Liga Națională masculină mai sunt de disputat trei etape din sezonul regulat, plus play-off și play-out, însă FRH a anunțat că se va renunța la această ultimă parte (play-out). Așadar, după restanțele AHC Potaissa Turda – CS Dinamo București (Etapa 10) și SCM Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012 (Etapa 23), în perioada 9-11 iunie ar urma să se joace meciurile etapelor 24, 25 și 26 sub formă de turneu.

În perioada 24-25 iunie sunt programate jocurile din Cupa României, însă în acest caz meciul dintre CSM Bacău și Dinamo București ar urma să conteze și pentru etapa 20 de campionat rămasă restantă. În sfârșit, pentru Divizia A, FRH a întocmit următorul calendar:

12-14 iunie – turneu semifinal
19-21 iunie – turneu final
27-29 iunie – baraj de promovare/retrogradare.

”U” Cluj va participa la barajul de promovare/retrogradare
În Liga Națională feminină, în partea inferioară a clasamentului, lucrurile sunt clare. După ce Corona Brașov a fost retrogradată administrativ, din cauza scandalului de dopaj în care au fost implicate sportivele de sub Tâmpa, singura întrebare este dacă fetele de la ”U” Cluj vor reuși să-și mențină măcar poziția a 12-a (pe care o ocupă în prezent), care ar garanta universitarelor prezența la turneul de baraj pentru promovare/retrogradare, programat în perioada 28-30 iunie.

Clujencele vor tremura serios în finalul acestui sezon, diferența față de ocupanta ultimului loc (AHCM Slobozia) fiind de numai două puncte. Ambele echipe vor sta câte o etapă (din cauza excluderii Coronei Brașov), și ambele oponente au meciuri extrem de dificile întâlnind până la final pe CSM București, SCM Râmnicu Vâlcea, HC Zalău, Măgura Cisnădie, sau Minaur Baia Mare. În Liga Națională feminină mai sunt de disputat șapte etape, plus restanța AHCM Slobozia – CSM București (Etapa a 16-a).

În fruntea clasamentului SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București sunt la egalitate de puncte, ultimele având și un meci mai puțin disputat, acesta fiind și motivul pentru care FRH a căutat soluții pentru încheierea sezonului. Însă, soluțiile oferite de federație sunt agreate doar de CSM București, nu și de reprezentanții campioanei din Râmnicu Vâlcea.

„Au pregătit o variantă de program fără ca și noi, președinții de cluburi, să fim întrebați măcar ce părere avem. Credeți că noi o să acceptăm să jucăm într-un asemenea ritm, după două luni și jumătate de pauză? Cine poate să accepte așa ceva? Nu-mi vine să cred că se dorește să jucăm într-un asemenea ritm. Federalii să nu se uite că și sportivii sunt oameni, nu roboți”, a reacționat președintele oltencelor, Florin Verigeanu.

Cum era de așteptat reprezentanții echipei Primăriei Generale a Capitalei salută soluția FRH. „Prima opțiune pentru CSM București, dintotdeauna, este de a se juca pe teren, de a se câștiga titlurile și trofeele pe teren, pentru că despre asta este sportul. Nimic nu este simplu, nimeni nu și-a dorit pandemia, toată lumea suferă. Dar în mod normal, titlurile trebuie câștigate pe teren. Dacă ajungem să decidem în birou (înghețarea campionatului și omologarea actualului clasament – n.a.), pentru că sunt alte interese, în niciun caz nu pot fi de acord”, a reacționat Vlad Enăchescu, președintele CSM-ului.

Cum România ar ieși din Stare de Urgență în 14 mai, toate aceste propuneri vor fi analizate și votate în Consiliul de Administrație din 22 aprilie. Forul de la București a mai anunțat că înainte de reluarea sezonului toate cluburile vor reface vizitele medicale (oricum obligatorii de două ori pe an), iar în această perioadă de repaus sportivii să efectueze obligatoriu o examinare EKG (electrocardiograma, sau EKG, este o înregistrare a activității electrice a fibrelor musculare ale inimii – n.a.).

Distribuie:

Postaţi un comentariu