Martic se alătură CFR-ului, Manea liber să plece la vară

Fundașul elvețian de bandă dreaptă, Ivan Martic, se va alătura lotului liderului Ligii 1, CFR Cluj, în perioada imediat următoare, urmând să înceapă pregătirea sub comanda lui Dan Petrescu la jumătatea lunii aprilie atunci când va înceta starea de urgență care a fost instituită în țara noastră din cauza pandemiei de coronavirus.

În vârstă de 29 de ani, Martic a evoluat în ultimii doi ani pentru Universitatea Craiova, iar fotbalistul a solicitat conducerii clubului oltean rezilierea contractului oricum scadent la finalul lunii iunie. Achiziționarea lui Ivan Martic elucidează situația lui Cristi Manea, unul din cei trei fundași dreapta pe care Dan Petrescu îi are în lotul CFR-ului.

Împrumutat de Apollon Limassol la gruparea feroviară, Manea este prea scump pentru politica financiară a campioanei Ligii 1 și, în proporție de 90% nu va continua la CFR. De altfel, situația internaționalului român este una mai mult decât stranie, acesta nefiind utilizat nici măcar o secundă, în vreun meci, de clubul care la cumpărat în 2015, Apollon Limassol.

Semifinalist la turneul final al Campionatului European U21 din 2019, din Italia și San Marino, Cristi Manea va deveni liber de contract în această vară și ar putea semna chiar cu CFR, dacă feroviarii vor fi de acord cu pretențiile financiare ale jucătorului.

În acest moment în lotul CFR-ului postul de fundaș dreapta poate fi acoperit de Cristi Manea, Mateo Susic (titularul postului), și Alexandru Chipciu (reprofilat apărător lateral, poziția lui fiind aceea de extremă dreapta). Alți doi jucători care pot evolua pe aceeași poziție, Mihai Butean și Alexandru Pașcanu, sunt sub contract cu CFR, dar împrumutați la az Metan Mediaș, respectiv la FC Voluntari, urmând să revină sub comanda lui Dan Petrescu la finalul actualului sezon.

Distribuie:

Postaţi un comentariu