Managerul echipei CSO Voluntari arată cu degetul conducerea U-BT

Sursa foto: unitedhoops.ro

Trei din cele patru echipe participante a turneul Memorial Elemer Tordai de la Sibiu au anunțat că mai multe persoane, jucători și membri ai stafurilor tehnice au fost depistați pozitiv la testele COVID-19 efectuate după încheierea competiției. Cel mai grav afectată este echipa CSO Voluntari, adversara clujenilor de la U-BT în primul joc al turneului. Șapte jucători și doi membri ai stafului tehnic al grupării ilfovene sunt infectați cu virusul SARS-COV-2.

La rândul lor, oficialii echipei U-BT au anunțat, marți, că 8 persoane din lotul care a participat la Memorialul Elemer Tordai sunt purtători ai noului tip de Coronavirus. Managerul clubului din Voluntari acuză conducerea U-BT de lipsă de fair-play pentru această situație.

„Avem 9 oameni din cadrul echipei, 7 jucători și 2 membri ai staffului (infectați cu SARS-COV-2 – n.a.). E o situație gravă. Eu am copil mic, nevasta e gravidă. Am intrat în contact, suntem în izolare. La fel, avem un jucător pozitiv cu doi copii mici acasă. Noi am investit în condiții de siguranță, ori la Sibiu au fost cei de la Cluj care nu au respectat regulile jocului! Dacă noi am fi știut că echipa clujeană nu a prezentat teste, nu am fi acceptat să jucăm”, a declarat managerul CSO Voluntari, Ionuț Georgescu, pentru platforma baschet.ro.

„Întrucât partidele cu CSM CSU Oradea s-au desfășurat în perioada 2-3 octombrie, oficialii clubului nostru au luat legătura cu organizatorii turneului de la Sibiu, care ne-au precizat faptul că, pentru prezența noastră, este suficientă dovada testelor negative din data de 1 octombrie”, se apără reprezentanții U-BT prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial.

Și în lotul organizatoarei turneului, CSU Sibiu, există două cazuri pozitive. Cu toate acestea oficialii clubului sibian spun că au respectat toate regulile impuse de autorități pentru evitarea răspândirii virusului.

„În organizarea competiției am luat măsurile pentru evitarea răspândirii virusului, astfel că am contractat o firmă de dezinfecție a sălii, am procedat la termoscanarea tuturor participanților, am atenționat participanții constant, inclusiv în timpul meciurilor, să procedeze la purtarea măștii iar toți participanții au avut la-ndemână dezinfectant în permanență.

Având în vedere contextul actual, le-am reamintit echipelor, încă de la transmiterea invitației, să efectueze testarea tuturor participanților la competiție conform reglementărilor în vigoare. De asemenea, au fost testați toți arbitrii care au oficiat partidele și au prezentat rezultatele negative ale testelor.

Așa cum specialiștii în sănătate publică ne-au confirmat, considerăm că e greu de stabilit data infectării, având în vedere contextul actual de transmitere în comunitate iar ce știm cu siguranță este că simptomele infectării nu apar imediat după contact. Trei dintre echipele participante la Memorialul Elemer Tordai au fost angrenate în competiții în Bulgaria și Serbia și s-au întors în țara în perioada 25-27 septembrie, exact cu 10-12 zile înainte de Memorialul Elemer Tordai”, au transmis organizatorii.

Cea de a patra echipă participantă la turneu, Dinamo-Știința București nu a anunțat, deocamdată, niciun caz pozitiv în rândul sportivilor și oficialilor, urmând să efectueze teste în cursul zilei de miercuri, 14 octombrie. Reamintim că la sfârșitul acestei săptămâni sunt programate primele meciuri oficiale ale sezonului 2020/2021, mai exact jocurile din prima fază a Cupei României.

U-BT Cluj și Dinamo-Știința sunt adversare în grupa A (la București), în timp ce echipele din Sibiu și Voluntari vor fi oponente în grupa C (meciurile urmând a fi găzduite de Sala Transilvania din Sibiu). Deținătoarea trofeului este U-BT.

Distribuie:

Postaţi un comentariu