Ligile naționale de baschet revin la sistemul cu o singură grupă valorică. Competițiile se reiau în octombrie

Foto Dan Bodea

Federația Română de Baschet (FRB) a stabilit țintarul sezonului 2020/2021 și a informat cluburile afiliate cu privire la schimbările survenite. Cea mai importantă modificare este aceea că din viitorul sezon se va renunța la sistemul cu mai multe grupe valorice, revenindu-se la o singură grupă valorică, atât în Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM), cât și în întrecerea feminină.

În ambele întreceri (masculină și feminină) se vor disputa sezoanele regulate, cu meciuri tur-retur, după care se va trece la faza a doua, play-off și play-out în sistem clasic: sferturile de finală, semifinalele și finalele pentru locurile 1-2 se vor disputa în sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Finala mică, turneul pentru stabilirea locurilor 5-8, respectiv play-out-ul se vor juca în sistemul cel mai bun din trei meciuri. Ultimele două clasate din LNBM și LNBF (Liga Națională de Baschet Feminin) vor disputa meciuri de baraj cu ocupantele primelor două locuri din Liga 1 Masculin.

Campionatul feminin va începe în data de 3 octombrie și se va termina pe 15 mai, în varianta în care vor exista 14 echipe înscrise în competiție (data limită pentru înscrierea echipelor în campionat este 15 iulie). Pe toată durata unei partide vor fi pe parchet două jucătoare autohtone, din care cel puțin una va fi eligibilă regulii U23. De asemenea, față de sezonul trecut se mărește numărul de jucătoare non-europene la 3.

Sezonul 2020/2021 în Liga Națională de Baschet Masculin pornește la drum pe 10 octombrie și se termină cel târziu pe 12 iunie 2021. Echipele care participă în LNBM, ediția 2020/2021 sunt obligate să înscrie cel puțin două echipe în Campionatele Naționale de juniori. Acestea pot fi proprii sau în colaborare cu alte structuri. Cluburile din LNBM și LNBF care au datorii către FRB nu vor fi acceptate în competițiile care se derulează sub patronajul Federației de specialitate.

În ambele întreceri, masculină și feminină, și în Cupa României primele meciuri sunt programate în luna octombrie. La masculin competiția debutează în 3 octombrie, iar turneul Final Four va fi organizat în perioada 5-6 februarie. La feminin, Cupa va începe pe 7 octombrie și se va termina cu turneul Final 4 care va avea loc în perioada 27-28 februarie. Calendarul sezonului 2020-2021 ar putea suferi modificări, în funcție de cel anunțat de FIBA în privința cupelor europene. În Cupa României sunt obligate să se înscrie toate cluburile participante în primele eșaloane al României (LNBM/LNBF).

Componența loturilor în LNBM
FRB a informat cluburile participante în întrecerile pe care le organizează că au voie să alcătuiască o listă cu maximum 18 jucători cu drept de joc. În privința jucătorilor străini regula este la fel ca cea din sezonul 2019/2020. Echipele participante, cu excepția celor care evoluează în cupele europene, au dreptul să transfere, să aibă în lotul lărgit și să înregistreze pe foaie de arbitraj maximum 6 străini.

Regula privind jucătorii români și jucătorii sub 23 de ani (născuți după 1 ianuarie 1998) rămâne, de asemenea, neschimbată față de sezonul precedent (cel puțin un jucător român prezent în permanență pe teren, dar în SF 1 și SF 2 acesta trebuie să fie sub 23 de ani). Această regulă suferă modificări în jocurile din Cupa României unde echipele trebuie să joace cu 2 sportivi români pe teren, tot meciul, dintre care unul să fie sub 23 de ani.

În sezonul 2019/2020, anulat de FRB din cauza pandemiei de coronavirus, la masculin U-BT a cucerit Cupa României și ocupa prima poziție în clasamentul LNBM, dar trofeul de campioană nu va fi atribuit niciunei echipe. La feminin, ”U” Cluj era pe locul 6 în momentul anulării campionatului, iar în Cupa României a atins faza sferturilor de finală, fiind eliminată de ACS KSE Târgu Secuiesc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu