Liga 2 începe peste două săptămâni

Foto: Dan Bodea

După ce Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat calendarul sezonului 2020/2021 în Liga 1, a venit rândul Federației Române de Fotbal să stabilească țintarul eșalonului secund. Astfel, viitoarea ediție de campionat va debuta în 29 august, iar la start se vor alinia 20 de echipe. Anunțul va fi făcut oficial la începutul săptămânii viitoare, în ciuda faptului că mai mulți conducători de cluburi, între care și Universitatea Cluj, au solicitat FRF organizarea a două serii, pe criterii geografice.

Cum nicio echipă nu a retrogradat după înghețarea sezonului 2019/2020, viitorul campionat ar fi trebuit să adune 21 de echipe, dar Pandurii Târgu Jiu nu îndeplinește condițiile de licențiere și se va înscrie în Liga 3. Din eșalonul terț au promovat cinci echipe în Liga 2, iar UTA și FC Argeș au făcut pasul spre prima divizie. Reamintim că Sportul Snagov și Daco-Getica s-au retras din competiție din cauza problemelor financiare.

Universitatea Cluj, Rapid, Petrolul, Farul, CS Mioveni, Turris Turnu Măgurele, U Craiova 1948, Metaloglobus, Gloria Buzău, Viitorul Târgu Jiu, Dunărea Călărași, Ripensia, CSM Reșița, Concordia Chiajna, Csikszereda, ASU Poli Timișoara, Aerostar Bacău, Unirea Slobozia, CSM Slatina și Comuna Recea sunt cele 20 de echipe care au obținut licența pentru viitoarea ediție a ligii a doua.

Dacă nu vor apărea alte probleme generate de pandemia de coronavirus și sezonul se a derula conform programului pe care FRF îl va anunța zilele viitoare, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, ocupantele locurilor 3 și 4 vor susține baraj, tur-retur, cu echipele de pe locurile 13-14 din Liga 1, iar ultimele 5 din clasament vor retrograda în Liga 3.

25.000 de euro va încasa fiecare club din drepturile TV, indiferent de numărul meciurilor transmise

Distribuie:

Postaţi un comentariu