Liga 1, între optimism și compromis

Foto: Dan Bodea

UEFA a recomandat federațiilor naționale să nu înghețe campionatele naționale de fotbal ca urmare a pandemiei de COVID-19. Reacția forului continental vine ca reacție la decizia federației din Belgia care a anunțat că actualul sezon nu mai poate fi reluat, iar liderul clasamentului, în momentul suspendării meciurilor, Club Brugge, va fi declarată campioană. Federația de la Bruxelles este prima de pe Bătrânul continent care a anunțat UEFA că va lua această măsură. În ceea ce privește Liga 1 a României scenariile sunt diverse, ultimul dintre acestea chiar optimist! Platforma gsp.ro anunță că întrecerea internă s-ar putea relua la începutul lunii iunie, dar cu reguli foarte stricte.

Scenariul (prea) optimist
În cadrul grupului de lucru format din reprezentanți ai LPF, FRF și ai cluburilor afiliate, se vorbește despre posibilitatea ca meciurile să se joace fără spectatori și fără reprezentanții presei. Practic, la meciuri ar putea participa doar oficialii partidei și producătorul TV, alături de cele două echipe implicate în duelul sportiv.

„Există posibilitatea ca și la noi să apară ceva similar ca-n Premier League, care ar urma să înceapă la începutul lunii mai, la meciuri să participe doar echipele, oficialii partidei și producătorul TV, fără spectatori și fără jurnaliști, pentru a evita riscul de contaminare. Să fie doar meciul filmat, produs, iar oamenii să vadă sau să se informeze de la televizor. În România, se preconizează a se extinde starea de urgență cu încă o lună, până pe 15 mai. Iar campionatul să reînceapă din week-end-ul 5-6-7 iunie, aceasta fiind o variantă pe care lucrează mai multe cluburi din prima divizie”, anunță sursa citată.

Scenariile de compromis
Reprezentanții grupului de lucru insistă pe ideea de a duce campionatele din România, la toate nivelurile, până la capăt, aceasta fiind de altfel și sugestia UEFA, dar este foarte posibil și ca sezonul în curs să fie „înghețat”, adică să nu se mai joace niciun meci dintre cele nedisputate din cauza pandemiei de coronavirus, caz în care FRF și LPF vor trebui să ia o decizie dacă acordă titlul echipei clasate pe primul loc în Liga 1, sau aceasta va fi desemnată să reprezinte România în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, fără să fie declarată campioană, ocupantele locurilor 2,3 și 4 (FCSB, Universitatea Craiova și Astra Giurgiu) urmând să evolueze în Liga Europa.

„Acestea sunt semnalele pe care UEFA le transmite tuturor federațiilor, să se găsească soluții de ieșire din criză. Scenariul optimist este acela în care campionatul se încheie cu disputarea tuturor meciurilor, apoi scenariul mai realist, în care se vor putea disputa câteva meciuri atât în campionat, cât și în Cupă, cât să avem un final de sezon pe un format agreat de toată lumea, și scenariul pesimist, în care nu se vor mai disputa meciuri sezonul acesta”, transmit factorii decizionali din grupul de lucru.

Reamintim că cele două termene stabilite în prezent de FRF ca fiind cele mai apropiate pentru reluarea competițiilor fotbalistice din România sunt 16 mai, respectiv 13 iunie, dacă situația privind epidemia COVID-19 se va îmbunătăți la nivel național. Este greu de crezut că meciurile vor începe la jumătatea lunii mai, întrucât specialiștii spun că la data respectivă pandemia de COVID-19 nu va dispărea din România, dimpotrivă, atunci va fi atins vârful ei.

În România ar putea fi prelungită și starea de urgență, iar în acest lucru va duce automat și la prelungirea stării de suspendare a campionatelor. Starea de urgență a fost decretată începând cu 16 martie și se va menține cel puțin 30 de zile, adică până pe 15 aprilie, însă, poate fi prelungită cu cel puțin încă o lună, în cazul în care situația nu se va ameliora.

Belgia, primul campionat înghețat
Până să se găsească, în România, o variantă care să împace pe toată lumea Federația de Fotbal din Belgia a notificat UEFA că întrecerea internă pe care o patronează s-a încheiat!
Pe cale de consecință Club Brugge va primi titlul de campioană și va merge în grupele Ligii Campionilor pentru al doilea sezon consecutiv. Brugge avea, în momentul suspendării meciurilor, un avans de 15 puncte în fruntea clasamentului față de Gent, care încheie astfel pe locul doi. Podiumul va fi completat de Charleroi, care alături de Antwerp, respectiv Standard Liege vor evolua în Europa League în sezonul viitor.

Postaţi un comentariu