Încă un meci spectacol pe semicerc. Potaissa Turda a învins CSM Reșița

Foto: Dan Bodea

Etapa a 26-a a Ligii Naționale de handbal masculin a programat, marți, întâlnirea dintre AHC Potaissa Turda și CSM Reșița. Meciul găzduit de Sala Sporturilor „Horia Demian” a fost câștigat de trupa lui Horațiu Gal cu scorul de 33-30.

În ciuda rezultatului final și a numărului mare de goluri marcate de cele două oponente, întâlnirea a fost controlată de la un capăt la celălalt de Potaissa, o echipă net superioară din toate punctele de vedere. De altfel, doar de trei ori s-a consemnat egalitatea pe tabela de scor, la 1, la 2 și la 3, ultima oară în minutul 7.

Din acel moment clujenii au făcut legea pe teren, chiar și fără să se forțeze prea mult. La pauză scorul a fost de 17-12 în favoarea Potaissei, iar repriza a doua a fost un exercițiu pentru băieții lui Horațiu Gal, care au primit, rând pe rând, minute pe teren.

Talas (5 goluri), Cîntec, Zacaciurin, Thalmaier și Dumitriu (câte 4), Ghivil și Pop (câte 3), Lazăr (2), Pințoiu, Pavel, Dragas și Szoke (câte un gl), au fost marcatorii clujenilor în acest meci.

Miercuri, de la ora 15:50, AHC Potaissa Turda va întâlni una dintre candidatele la podiumul Ligii Naționale, CSM București. Meciul se joacă, fără spectatori, în Sala Sporturilor ”Horia Demian” și va fi transmis în direct de TVR 2.

Distribuie:

Postaţi un comentariu