I s-a pus pata pe Cluj. Țiriac vrea musai turneu WTA sub Feleac
Prezent în platoul unei televiziuni naționale omul de afaceri Ion Țiriac a reiterat, recent, ideea organizării la Cluj-Napoca a unui turneu de tenis feminin, din circuitul mondial WTA. Afaceristul susține că a luat legătura cu cei de la WTA și chiar a dat câteva detalii despre noul lui proiect sportiv.
„Vreau sa cumpar anul ăsta un turneu de tenis. Dacă este un turneu indoor, se joacă la Cluj. Am vorbit cu Boc <<Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca – n.a.>>, are sală, are de toate. WTA face o nouă serie de turnee. Va fi cu premii de un milion de euro. Sunt patru turnee, iar eu vreau să cumpăr unul dintre ele, care să fie la o dată bună”, a spus Țiriac.
Fostul tenismen a menționat că prima ediție ar putea avea loc în 2020. În planurile lui Țiriac competiția se va disputa pe zgură, dacă va fi programată primavara, sau pe suprafață hard, dacă va fi organizat după turneul de la Wimbledon. Ideea organizării unui turneu de tenis feminin la Cluj-Napoca nu e nouă. A fost lansată în inițial în 2016 și repusă pe tapet de primarul municipiului, Emil Boc, în luna februarie a anului trecut, după victoria echipei de Fed Cup a României, 3-1 contra Canadei.
Edilul municipiului și omul de afaceri Ion Țiriac s-au întâlnit la Cluj-Napoca, în februarie 2018 și au discutat detaliile și strategia care trebuie puse la punct pentru a aduce pe malul Someșului un turneu din circuitul mondial de tenis feminin. A doua întâlnire a avut loc în toamna anului trecut.
„Am discutat cu domnul Ţiriac şi mi-am arătat deschiderea pentru un asemenea demers şi să contribuim cu ce vom putea. Primăria nu are cum să organizeze un asemenea turneu, dar putem asigura o bună parte a infrastructurii de profil. Avem Sală Polivalentă, însă mai există şi Sala Horia Demian, baza de tenis Winners, o sală a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.
Chiar şi Sala Polivalentă mai are o sală de antrenament. Acum rămâne să vedem dacă şi alte condiţii se vor îndeplini. Nu putem asigura premii pentru Serena Williams sau Simona Halep. Banii din impozite şi taxe nu sunt pentru premii. Domnul Ţiriac are legături extraordinare în lumea tenisului şi sper să avem susţinerea mediului de afaceri din Cluj”, a spus Boc.