Haos total în handbal. Potaissa riscă să joace primul meci oficial direct în EHL

Arhivă foto

Sezonul european 2020/2021 bate la ușă, cel intern ar trebui să înceapă la jumătatea săptămânii viitoare, la masculin, respectiv peste două săptămâni și jumătate cel feminin, însă e tot mai puțin probabil ca Federația Română de Handbal și cluburile să poată respecta calendarul stabilit în luna iunie.

Noua stagiune handbalistică ar trebui reluată cu turneele finale ale Cupei României, ediția restantă – 2019/2020, programate în 15-16 august (masculin), și 20-23 august (feminin), doar că noile condiții impuse participantelor, de către FRH și Ministerul Sportului, nu sunt acceptate de cele șase grupări implicate.

Concret, FRH a propus, în acord cu Ministerul Tineretului și Sportului, ca înaintea reluării meciurilor oficiale toate echipele să petreacă o nouă perioadă de izolare, de 14 zile (aceasta mai poate fi luată în calcul doar în cazul calendarului Ligilor Naționale), ceea ce ar perturba grav procesul de pregătire, în condițiile în care echipele de handbal deja se antrenează (în aer liber), iar o nouă izolare nu este agreată de cele mai multe cluburi, atât din cauza costurilor suplimentare, cât și din perspectiva fragmentării pregătirii.

Însă, în ciuda incertitudinii și a confuziei create, reprezentanții Federației Române de Handbal sunt deciși să organizeze turneele finale ale Cupei României la datele amintite. Confuzia capătă proporții și mai mari pentru că la finalul lunii august ar trebui organizate și turneele de promovare în ligile naționale, atât la masculin, cât și la feminin, în ciuda faptului că datele de disputare a meciurilor din viitorul sezon și cele de promovare s-ar suprapune.

Astfel, turneul de promovare (la feminin) ar trebui să se desfășoare în perioada 26-30 august, în condițiile în care primele jocuri oficiale din Liga Națională sunt programate în intervalul 27-30 august. Situația nu este cu nimic diferită nici în cazul competiției masculine. Turneul de promovare, la care și-au anunțat participarea patru echipe (nu și ”U” Cluj), ar urma să se dispute în 26-28 august, în condițiile în care în perioada 22-23 august ar trebui să se joace deja meciurile din prima etapă a Ligii Naționale sezonul 2020/2021.

Potaissa Turda ar putea juca primul meci oficial direct în EHL
Din cauza regulilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus activitatea de pregătire a viitorului sezon este grav afectată și în cazul Potaissei Turda. Echipa clujeană va reprezenta România în European Handball League (EHL), iar primul meci din turul 1 preliminar al competiție continentale intercluburi este programat în 29 sau 30 august, la Turda, în compania croaților de la HRK Gorica.

Cum datele sezonului intern 2020/2021 nu mai pot fi respectate, clujenii riscă să joace primul meci oficial chiar în cupele europene. European Handball League, întrecerea în care Potaissa Turda a fost înscrisă pentru aceste sezon al competițiilor continentale intercluburi va fi organizată, după disputarea tururilor de calificare și a tururilor preliminare, pe formatul a patru grupe de câte șase echipe, iar 12 din cele 24 de participante au asigura direct locul în grupe. Obiectivul trupei lui Horațiu Gal este accederea în faza grupelor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu