
FRH a stabilit modalitățile de promovare în Liga Națională. ”U” Cluj nu e interesată

La începutul săptămânii viitoare Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal va vota propunerile înaintate de conducerea forului condus de Alexandru Dedu, referitoare la organizarea turneelor de promovare în Liga Națională, atât la feminin, cât și la masculin, dar și sistemul competițional și programul pentru următorul sezon al Ligilor Naționale, care se va desfășura cu 16 echipe la start.
Pentru accederea în eșalonul de elită al handbalului intern sunt disponibile trei locuri la feminin și două la masculin, iar pentru turneele de promovare, Federația a propus două variante de disputare, care vor fi analizate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație programată, luni, 8 iunie.
Deși conducerea secției de handbal masculin a CS Universitatea a anunțat că nu este interesată de o participare în Liga Națională, FRH va invita echipa clujeană să participe la turneul de promovare care va avea loc în iulie sau august.
Variantele FRH pentru promovarea în Ligile Naționale
Consiliul de Administrație al FRH a decis ca în Ligile Naționale de Handbal să participe în viitorul sezon câte 16 echipe, iar pentru acoperirea celor trei locuri disponibile la feminin, respectiv două la masculin, variantele de promovare sunt următoarele:
Varianta 1 – turneu pe 5 zile, în sistem cu două grupe, semifinale și finale
Feminin, Grupa I: CSM Galați, CSU Știința București, CS Activ Prahova Ploieșți, ACS Crișul Chișineu-Criș;
Grupa II: HCF Piatra Neamț, CSU Neptun Constanța, Dacia Mioveni, CSM Tg. Mureș
Masculin, Grupa I: CSU din Suceava, CSM Alexandria, CS ”U” Cluj, CSM Oradea;
Grupa II: Magnum Botoșani, CSM Medgidia, ACS Szejke Od. Secuiesc, CS Unirea Sânnicolau Mare
Varianta 2 – turneu de 4 zile, într-un sistem în două faze, astfel:
Faza 1, meciuri eliminatorii
Feminin: CSM Galați – CSM Tg. Mureș
HCF Piatra Neamț – ACS Crișul Chișineu-Criș
CSU Neptun Constanța – CS Activ Prahova Ploieșți
Dacia Mioveni – CSU Știința București
Masculin: CSU Suceava – CS Unirea Sânnicolau Mare
Magnum Botoșani – CSM Oradea
CSM Medgidia – ”U” Cluj
CSM Alexandria – ACS Szejke Od. Secuiesc
Câștigătoarele celor patru meciuri vor accede în faza a doua, iar învinsele nu vor mai juca. În această variantă, echipele calificate în faza a doua vor juca după sistemul fiecare cu fiecare.
Din cele opt echipe clasate pe primele două locuri în cele patru serii ale Diviziei A, la masculin, doar CS Magnum Botoșani (locul 2 în Seria A), CS Medgidia (locul 1 în seria B) și CS Unirea Sânicolau Mare (locul 2 în seria D) au fost de acord, la precedenta videoconferință a Consiliului de administrație al FRH, cu jucarea turneelor de accedere în Liga Națională în iulie-august.
Totuși, CSM Medgidia a anunțat că încă nu știe dacă va avea susținere financiară pentru viitorul sezon. Reprezentanții echipelor ”U” Cluj, CSM Alexandria și CSM Oradea au notificat Federația că nu țin să promoveze. Echipa masculină de handbal a CS Universitatea Cluj a evoluat ultima oară în Liga Națională în sezonul 2018/2019 terminând pe ultimul loc. ”U” a fost singura echipă care nu a acumulat vreun punct, pierzând toate cele 26 de meciuri disputate.