Fotbal pe cinste. CFR a pierdut în Gruia după aproape doi ani, iar titlul ar putea fi decis în ultima etapă

Neînvinsă pe teren propriu de la începutul lunii septembrie 2018, CFR Cluj a cedat în fața Universității Craiova, scor 2-3, în ultima etapă din faza play-off a Ligii 1 și lupta la titlu pare să se fi relansat. În Gruia, cele două echipe au oferit un fotbal cum nu s-a mai văzut în campionatul intern de multă vreme.

CFR a încercat încă din primul minut să-și impună tactica deja cunoscută, așezare perfectă și așteptarea adversarului, numai că oltenii n-au căzut în plasa lui Dan Petrescu. Costache a cerut penalti în minutul 6, dar s-a ales doar cu un galben pentru simulare, iar trei minute mai târziu Kolic l-a lăsat fără replică pe Arlauskis cu un șut de la marginea careului.

Aflat la unul dintre ultimele meciuri în tricoul CFR-ului, lituanianul a scos o minge grea la șutul lui Nistor (min. 13), apoi Costache a ratat din mijlocul careului advers (min. 17), iar Djokovic a trimis periculos, cu capul, o minge la care s-a remarcat Pigliacelli (min. 20). Itu a luat la țintă bara (min. 28), iar Kolic nu l-a putut învinge pe Arlauskis în situație de unu la unu (min. 38).

Până la pauză portarul campioanei a mai avut o intervenție spectaculoasă (min. 39), la șutul lui Bălașa din interiorul careului. Avantajul fragil după primele 45 de minute a fost dublat (min. 55) la capătul unei faze spectaculoase a oltenilor. Ivan a trimis o pasă perfectă pentru Mihăilă și perla din Bănie l-a executat cu sânge rece pe Arlauskis, lob de la marginea careului.

Tânărul fotbalist oltean a prins curaj și l-a mai încercat o dată pe Arla (min. 58). Deac a dat semnalul revenirii în minutul 60 cu o execuție frumoasă de la marginea careului și tot el a centrat perfect, 10 minute mai târziu, pentru golul de 2-2 marcat de Vinicius. Jumătatea de oră care a mai rămas din meci nu a fost sacrificată de niciuna dintre oponente.

Chiar dacă spectrul unui rezultat de egalitate se configura, Cilcâldău nu a fost de acord. S-a distrat cu apărarea feroviară și, cu un pic de noroc, a înscris din întoarcere stabilind scorul final. Putea să fie la fel de bine 3-3, dar șutul lui Păun din al șaselea minut adițional a trecut pe lângă poartă.

Dan Petrescu a găsit repede explicațiile eșecului: „Au fost probleme la club înaintea acestui meci și mai sunt probleme. A fost o săptămână agitată. Sunt mulți jucători care nu joacă din cauza regulii acesteia, U21, sunt puțin supărați. Au mai fost și alte probleme, dar nu vreau să dezvălui mai multe.

Nu am luat trei goluri nici de la Sevilla, nici de la Celtic. dar și Craiova este o echipă bună. Titlul se va juca până la final. Acum, Craiova este favorită, pentru că se va juca meciul direct la ei acasă și au și victoria de azi!”, a concluzionat tehnicianul campioanei.

CFR rămâne lider în clasamentul Ligii 1, cu 36 de puncte, urmată de Universitatea Craiova (35) și FCSB (27).

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu