Fotbal no touch! FRF recomandă jucătorilor să nu se atingă

Foto: Dan Bodea

În încercarea de a nu afecta desfășurarea întrecerilor interne desfășurate sub egida Federației Române de Fotbal, forul de la București a remis un comunicat în care le recomandă jucătorilor și oficialilor să nu-și dea mâna, nici la începutul meciului și, pe cât posibil, nici pe durata desfășurării disputei.

„Federația Română de Fotbal recomandă evitarea strângerilor de mână înaintea meciurilor din competițiile FRF, în conformitate cu sfaturile oferite de Organizația Mondială a Sănătății pentru a reduce transmiterea COVID-19.

Federația Română de Fotbal se aliniază astfel la decizia UEFA care a anunțat că jucătorii nu vor mai da mâna cu adversarii și arbitrii ca parte a protocolului premergător startului partidelor din competițiile UEFA.

În plus, FRF solicită ca igienizarea vestiarelor să se facă înainte și după fiecare antrenament sau meci, să se evite interacțiunea cu suporterii pentru autografe sau poze, iar plimbările să se facă doar în aer liber, în spații deschise”, se arată în comunicatul al FRF.

Distribuie:

Postaţi un comentariu