Final de 2016. Istoria merge mai departe

Foto: Dan Bodea

“U” Cluj a câștigat și ultimul meci al anului (2016), scor 8-0 cu Vulturii Mintiu Gherlii și a încheiat, astfel, en fanfare unul dintre cei mai critici ani din existența aproape seculară. A fost încă un motiv pentru “huliganii” din peluză să cânte, să coboare din înaltul tribunelor pentru a sărbătorii aniversarea de 97 de ani, reali, dovediți istoric, alături de fotbaliștii pentru care cântă, aplaudă, trăiesc. Nici de această dată descinderea ultrașilor nu s-a soldat cu vreo victimă, unicul scop, comun, fiind aniversarea. După un început de meci în care oaspeții au cerut penalty, acordat de arbitrul central, dar anulat de tușier, Darius Hîmpea a dat tonul petrecerii cu un șut de efect. Pentru 2-0 a marcat Hațiegan, după care Manu a dus scorul la 3-0. Golgheterul Universității, Brian Lemac, nu s-a lăsat până ce nu a marcat și el, astfel că, la pauză soarta meciului era pecetluită. Hațiegan a reușit dubla în debutul reprizei a doua. Lemac a puctat de două ori la rând, iar Kilin a stabilit scorul final. “U” Cluj termină anul fotbalistic, în Liga a IV-a, fără înfrângere și cu un golaveraj extraterestru (82-5), stabilind încă de pe acum campioana Clujului. Finalul meciului a fost o sărbătoare a suporterilor, oficialilor și a echipei, toți cântând împreună pentru o stare de spirit. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu