Fenomenul Robert Parge participă la CE de atletism în sală de la Torun, din Polonia. Alte două clujence aleargă în probele feminine
Robert Parge, unul dintre cei mai buni atleți români în proba de viteză și va reprezenta România la Campionatele Europene de atletism pentru seniori de Torun, din Polonia. Întrecerile încep joi și se încheie duminică.
Legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, sportivul are o poveste impresionantă. Un accident la ochi l-a făcut să renunțe ani buni la sport. La 18 ani a decis să revină, iar acum se bate cu cei mai buni sportivi de pe continent.
Începutul acestui an a fost cu adevărat extraordinar pentru sportivul universitar. Robert a câștigat medalie după medalie la competițiile internaționale la care a participat, iar acum, la Europenele de la Torun, mai vrea să cucerească încă una!
„Am concurat în Franța, unde am câștigat, m-am impus în fața altor atleți mult mai valoroși pentru mine pe liste. La Belgrad am alergat cu aceeași concurenți de la balcaniadă și m-am impus în fața tuturor”, povestește Robert, multiplu campion național în proba de 400 m.
Robert a început atletismul la 11 ani dar, o întâmplare nefericită l-a obligat să renunțe. „Am avut un accident la ochi și medicul mi-a interzis să mai practic atletismul. Șase ani nu am făcut sport”, rememorează Robert.
A revenit pe pistă abia la 18 ani, la Zalău, apoi a trecut la Universitatea Cluj. „Eu sunt ca un nou născut în acest sport. Eu fac atletism de la 18 ani, am mult timp de acum încolo să-l practic la cel mai înalt nivel. Eu am fost la 18 ani cum sunt alți copii la câțiva ani când încep sportul”, povestește Parge.
Deși face atletism doar de cinci ani, Robert este multiplu campion al României în proba de 400 m și deține recordurile României în această probă la tineret (U23), atât în aer liber cât și în sală.
În probele feminine vor alerga și clujencele Anaramia Nesteriuc și Andreea Mikloș
România va fi reprezentată de 15 sportivi ( 9 fete și 6 băieți) la Campionatul European de atletism în sală pentru seniori de la Torun, din Polonia.
La feminin vom fi reprezentați de: clujencele Andreea Miklos (400 m) și Anamaria Nesteriuc (60m garduri), Claudia Bobocea (1.500 m), Alina Rotaru (lungime), Florentina Iușco (lungime), Daniela Stanciu (înălțime), Roxana Rotaru (3.000m), Petronela Simiuc (800 m) și Marina Baboi (60m).
La băieți: Petre Nicolae Rezmives (60 m), Gabriel Bitan (lungime), Cosmin Ilie Dumitrache (60 m garduri), Alin Anton (60 m garduri), Robert Parge (400 m), Mihai Cristian Pîslaru (400 m).