„Fabrica” de campioni

La doar 15 ani Răzvan Pașcalău (foto, între Gabriel Giurgiu și Ionuț Ursu), se antrenează alături de echipa de seniori a Universității Cluj / foto: Dan Bodea

Academia de fotbal Luceafărul Cluj, redenumită în decembrie 2017 Academia de fotbal U-Luceafărul, după semnarea protocolului de colaborare dintre FC Universitatea și finanțatorii Luceafărului, Marius Stan și Adi Crișan, este unul dintre cele mai vizibile cluburi de copii și juniori din România.

Sutele de mii de euro investite în copiii care învață tainele fotbalului de la cele mai fragede vârste încep să-și arate roadele. De mai bine de o săptămână unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști, Răzvan Pașcalău, se antrenează alături de ”U”. Debutul în tricoul Universității ar fi un vis împlinit pentru Răzvan. „Sunt U-ist! Visez să joc pentru U”, spune puștiul.

„Veteran” la doar 15 ani
Răzvan Pașcalău abia a împlinit 15 ani, dar face parte din categoria „veteranilor” Academiei de fotbal U-Luceafărul. De „meserie” fundaș central, Răzvan a început să practice Sportul Rege în 2009, la vârsta de 4 ani, practic de la înființarea Academiei Luceafărul. Este multiplu campion național, dar și titular de drept în echipa națională U15 a României.

Nu este singurul fotbalist crescut de Academia „Șepcilor roșii” care a făcut pasul spre echipa de seniori (Traian Oargă se pregătește și el sub îndrumarea lui Ioan Ovidiu Sabău și Bogdan Lobonț – n.a.), dar este, probabil, primul jucător crescut de Academie care va debuta în tricoul Universității.

„Chiar am discutat cu Neluțu <<Ioan Ovidiu Sabău, director tehnic și manager sportive la Universitatea Cluj – n.a.>> și este foarte mulțumit de cum reacționează Răzvan la antrenamente. Joacă la noi de la înființarea clubului Luceafărul, e un veteran. E și un copil foarte cuminte, elev de nota 10. Ca fotbalist are un fizic impunător și calități sportive extraordinare”, îl descrie Marius Stan pe tânărul lui elev.

Viitorul și FCSB sunt pe urmele lui
Deși abia a împlinit 15 ani Răzvan este pe radarul celor mai cunoscute Academii din țară: Viitorul lui Gică Hagi și FCSB. Însă, în ciuda presiunilor și a ofertelor financiare generoase, oficialii Academiei U-Luceafărul au reușit să-și păstreze „perla”.

„E foarte important ca la această vârstă copiii să rămână alături de familie. Ca să ajungă sportiv de performanță Răzvan trebuie să crească în mediul familial. Odată maturizat el va avea un viitor foarte frumos. Nu e ușor să-l ținem la Cluj, e o presiune fantastică din partea multor cluburi. Visul meu este ca într-o zi Universitatea Cluj să fie formată numai din fotbaliști crescuți la Academia noastră.

Avem mai multe grupe, de la 2004 la 2009 toți sunt campioni naționali. Scopul nostru este ca ei să ajungă fotbaliști la Universitatea, iar apoi, de ce nu, să ajungă să evolueze la cluburi importante în străinătate. Creștem și formăm campioni, asta facem la Academia U-Luceafărul”, încheie președintele Academiei, Marius Stan.

Postaţi un comentariu