Extrema Universității Cluj, Alexandra Uiuiu, s-a alăturat lotului olimpic de baschet 3X3, în cantonamentul de la Izvorani

Foto: Dan Bodea

Lotul feminin olimpic de baschet 3X3 al României s-a reunit joi la Complexul Olimpic „Sidney 2000” de la Izvorani unde va efectua un stagiu de pregătire vreme de trei săptămâni, conform planului de pregătire aprobat de Consiliul Director al Federației Române de Baschet (FRB) și de Comisia Tehnică a COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român). Pregătirea de la baza sportivă a COSR va fi efectuată cu respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la combaterea pandemiei de COVID-19.

Uiuiu și alte două foste jucătoare la ”U” fac parte din lotul României
Stagiul de pregătire de la Izvorani este prima acțiune organizată de FRB după ridicarea stării de urgență din România. Alături de extrema Universității Cluj în cantonament au mai ajuns Gabriela Mărginean, sportivă născută în Cluj-Napoca și căpitanul echipei, Gabriela Irimia, și ea fostă jucătoare la ”U”, finalistă a Ligii Națională cu echipa universitară în sezonul 2016/2017.

Celelalte jucătoare convocate pentru stagiul de la Izvorani sunt: Ancuța Stoenescu, Ana Șipoș, Annemarie Godri-Părău, Florina Gabriela Stănici, Elisabeth Pavel, Sonia Ursu-Kim și Ashley Walker, prima jucătoare naturalizată din baschetul românesc.

La finalul acestei acțiuni, componentele lotului olimpic se vor întoarce la cluburile lor pentru o săptămână, perioadă în care se vor efectua din nou antrenamente individuale on-line, urmând ca din data de 2 iulie sa revină la Complexul Olimpic „Sidney 2000” de la Izvorani pentru cel de-al doilea cantonament de trei săptămâni.

România a obținut calificarea la turneul feminin de baschet 3X3 din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 2021, alături de Rusia, China și Mongolia, grație poziției din clasamentul mondial al federațiilor naționale realizat de FIBA până la data de 31 octombrie 2019 (România s-a situat pe locul 4 în lume și pe locul 2 în Europa în topurile FIBA 3X3 la sfârșitul anului 2019 – n.a.). La turneul olimpic vor mai participa încă patru națiuni, care urmează să fie stabilite după disputarea unor turnee de calificare, acestea urmând să se desfășoare cel mai probabil în 2021.

Distribuie:

Postaţi un comentariu