Eșec cu repetiție pentru U-BT în fața lui Partizan Belgrad

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Echipa masculină de baschet U-BT Cluj-Napoca a pierdut și al doilea meci test cu Partizan Belgrad (72-82), disputat în cadrul stagiului de pregătire pe care gruparea clujeană îl efectuează în această perioadă în Serbia. În ciuda diferenței de 10 puncte de pe tabela de marcaj, al doilea amical cu Partizan a fost, cel puțin în primele două sferturi, mult mai echilibrat decât prima întâlnire.

Primele 10 minute au fost controlate de gazde, însă în cel de al doilea parțial trupa lui Mihai Silvășan a reușit să întoarcă rezultatul și să intre la cabine cu un avantaj de 3 puncte (43-40). Repriza a doua a început într-o notă de echilibru, însă, treptat, sârbii au trecut în controlul total al jocului.

S-a terminat 82-72 pentru Partizan, dar antrenorul echipei clujene apreciază dârzenia cu care s-a disputat acest joc de verificare. „A fost un meci foarte disputat. Nu a părut deloc o partidă amicală. Ambele formații și-au dorit victoria. Am avut controlul partidei aproximativ 28 de minute, apoi eu ne-au egalat și au preluat conducerea.

Suntem mulțumiți de jocul nostru. Sunt lucruri de îmbunătățit, cum ar fi mingile pierdute. Pe de altă parte, i-am dominat la recuperări. Asta spune multe despre nivelul de combativitate și despre ce fel de jucători avem în echipă. Mai sunt două meciuri, contează cel mai mult să fim sănătoși, să ne pregătim bine și să scoatem maximum din jocurile rămase”, a declarat Silvășan pentru site-ul oficial.

Pentru U-BT au marcat: Donatas Tarolis (21 de puncte), Patrick Richard (15), Karel Guzman (9), Justin Edwards (8), Nestor Colmenares (7), Andrija Stipanovic (5), Gregory Vargas (5) și Szabolcs Santa (2). U-BT va mai disputa două partide de pregătire în cantonamentul din Serbia. Sâmbătă, 12 septembrie, vor joacă împotriva echipei KK Mega Bemax, iar luni, 14 septembrie, se vor duela cu SCM Timișoara.

Distribuie:

Postaţi un comentariu