Eșec categoric pentru handbalistele de la ”U” Cluj în primul meci din noul campionat

Sursa foto: u-cluj.ro

Cu un antrenor nou și o campanie de transferuri mai mult decât interesantă echipa feminină de handbal a CS Universitatea Cluj a pierdut categoric primul meci oficial din noul campionat, scor 25-32 în fața nou promovatei Dacia Mioveni. Meciul s-a disputat, joi, la Sfântu Gheorghe, în cadrul celui de al doilea turneu din calendarul competițional al sezonului 2020/2021.

Fetele pregătite de Alexandru Curescu au început lamentabil înfruntarea și au încasat primele două goluri înainte să-și fi găsit pozițiile din teren. Fără Florina Chintoan, în continuare afectată de virusul SARS-COV-2, clujencele au încasat gol la fiecare fază ofensivă a echipei adverse, astfel că, la pauză Dacia Mioveni era deja câștigătoare, având un avans de 8 goluri (13-21).

În partea a doua a disputei universitarele au încercat să reintre în meci, dar nu au reușit decât să limiteze proporțiile scorului grație evoluțiilor lui Vizuete și Masna. Per ansamblu, repriza a doua a fost echilibrată, cu un ușor avantaj pentru Universitatea, însă diferența de scor de la sfârșitul primelor 30 de minute a fost irecuperabilă.

Principala marcatoare pentru Universitatea Cluj a fost Judith Vizuete cu 9 goluri, aceasta fiind urmată de Paulina Masna cu 7 reușite. Celelalte marcatoare ale universitarelor au fost Rebeca Necula și Florența Ilie, ambele câte 3 goluri, Diana Puiu, 2 goluri, Denisa Șelever și Andreea Bărbos, câte un gol.

O veste bună au primite fetele antrenorului Curescu din partea Federației Române de Handbal care a omologat victoria la masa verde a clujencelor, 10-0 cu Crișul Chișineu Criș. Meciul ar fi trebuit să se dispute în cadrul primului turneu din noua stagiune, de la Ploiești, dar a fost anulat din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu coronavirus din lotul arădencelor. ”U” va disputa următoarea partidă vineri, 30 octombrie, în compania formației Gloria Buzău. Jocul este programat de la ora 11:00 în Sala „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe.

Distribuie:

Postaţi un comentariu