Erik Lincar este noul antrenor al Universității Cluj

Fostul internațional al României, Erik Lincar, este începând de marți, 11 mai, noul antrenor al Universității Cluj. Lincar îl înlocuiește pe Costel Enache demis luni după amiaza. Ultima echipă pregătită de Lincar a fost Turris Oltul Turnu Măgurele, desființată la începutul acestui an.

„Erik Lincar este începând de astăzi noul antrenor al Universității Cluj. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani vine la ”U” după ce a antrenat echipe precum Turris Turnu Măgurele, Academica Clinceni, Universitatea Craiova sau Concordia Chiajna.

Născut în Oradea, Erik Lincar a debutat ca fotbalist în prima ligă din România pentru Steaua București în 1997. El a ajuns la formația din Ghencea după ce și-a făcut junioratul la Girondins de Bordeaux. La primul sezon ca fotbalist profesionist a câștigat titlul de campion.

În 2002, după ce a cucerit încă o cupă și un titlu în România, Erik Lincar a fost transferat de Panathinaikos în Grecia. Pentru formația din peninsula elenă a bifat zece meciuri. Fostul mijlocaș a ajuns în 2005 la Amkar Perm. Pentru echipa din Rusia a strâns 31 de jocuri și a înscris două goluri. A revenit în România un an mai târziu la FC Național București.

Erik Lincar și-a început cariera în antrenorat în 2009 la Inter Clinceni în Liga a III-a, după ce a mai fost antrenor secund la Prefab Modelu (Liga a II-a) și Sportul Studențesc (Liga I). A fost pe banca altor echipe de Liga a III-a, precum Callatis Mangalia sau FC Hunedoara, dar și în Liga a II-a la CSM Râmnicu Vâlcea, Universitatea Craiova, Academica Clinceni sau Luceafărul Oradea.

Pe 1 iulie 2018 a preluat Turris Turnu Măgurele. Cu Turris a obținut promovarea în a doua divizie. După o scurtă experiență la Concordia Chiajna în al doilea eșalon fotbalistic, s-a întors la Turris pe 1 ianuarie 2020. A calificat echipa în play-off-ul pentru promovare de la finalul stagiunii trecute, Turris ocupând a treia poziție în clasament înainte ca pandemia să întrerupă desfășurarea campionatului.

La finalul celor cinci etape din play-off, Turris s-a clasat pe locul al patrulea și a acumulat cu un punct mai puțin decât CS Mioveni, echipa care s-a calificat la baraj”, se arată în comunicatul oficial al clubului Universitatea Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu