Egal spectaculos obținut de Sănătatea Cluj la Cugir într-un meci cu 6 goluri, două penaltiuri, 4 bare și un jucător eliminat

Foto arhivă

Sănătatea Cluj a terminat la egalitate, scor 3-3, restanța cu CSO Cugir, în ultimul meci al anului pentru ambele formații. Pentru „Virușii verzi” acesta a fost al doilea rezultat de 3-3, consecutiv, după ce la sfârșitul săptămânii trecute remiza, tot în deplasare, cu liderul clasamentului seriei a 9-a, Unirea Dej.

Clujenii au deschis scorul n minutul 15, prin Urcan și au intrat la cabine la scorul de 0-2 după o reușită fantastică a lui Raul Ciupe care a dublat avantajul echipei sale în minutul 21. Repriza a doua a început în nota de dominare a gazdelor care și-au împins adversarii în propria jumătate de teren și au redus din diferență în minutul 60, prin Paul Păcurar care a transformat o lovitură de la 11 metri.

După alte 7 minute de joc CSO Cugir a beneficiat încă o dată de lovitură de pedeapsă, dar Vitinha a șutat în bara transversală. Până la urmă dominarea categorică a gazdelor avea să se concretizeze și e tabela de marcaj, Lupu reușind să restabilească egalitatea la 2, în minutul 71, după o gafă în apărarea Sănătății.

Replica nu s-a lăsat prea mult așteptată și Tilincă a transformat în gol o centrare de la colțul terenului, în minutul 75. Câteva zeci de secunde mai târziu, același Tilincă a avut ocazia să închidă tabela și să securizeze victoria echipe sale dar a trimis mingea în bară. În minutul 82 Lăzăreanu s-a lovit de bară după ce a evitat un nou gol al gazdelor și a fost nevoie de intervenția ambulanțierilor pentru a-l repune pe picioare pe căpitanul Sănătății.

Itu de la gazde a văzut cartonașul roșu pentru injurii adresate arbitrului, fotbalistul cugirean considerând că portarul alb-verzilor trage de timp. În minutul 87 gazdele au trimis de două ori mingea în bară, în aceeași fază. În minutele adiționale, 90+3, gazdele înscris, dar golul este anulat pentru fault la portar. Golul egalizator a fost marcat în minutul 90+5, Dohotariu reușind să înscrie după o greșeală a lui Ciupe, în propriul careu.

Cu 14 puncte acumulate, Sănătatea Cluj va ierna pe locul 5 al clasamentului, în vreme ce CSO Cugir este a doua în clasament, cu 23 de puncte, două mai puține decât liderul Unirea Dej. Cea de a treia echipă clujeană din seria a 9-a, Sticla Arieșul Turda, va intra în noul an de pe poziția a 7-a, prima care asigură salvarea de la retrogradare, cu 11 puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu